De ce m-am întors în România: Alexandra Andriescu s-a întors pentru a da culoare Iaşului.

Publicat de , 18 mai 2015, 22:09 / actualizat: 21 mai 2015, 8:26

Atelierul Alexandrei, de pe strada Lascăr Catargi, este o experienţă vie de lumină şi culori, în care pierzi noţiunea timpului. Încăperile spaţioase erau inundate în lumina caldă a după-amiezii de primăvară, razele intrând nestigheite prin ferestrele înalte, decorate cu draperii cu iz parizian.

Pe pervaz o veghează mereu o veche maşină de cusut, Singer, a fost a bunicului Alexandrei şi primul pas al ei către designul vestimentar. Culorile şi diversitatea materialelor cu care Alexandra lucrează m-au întâmpinat într-o armonie perfectă şi m-au poftit înăuntu, la fel ca şi amabilitatea şi fineţea amfitrioanei, designer şi creator MAISON CHOUCHOU din Iaşi.

Atelier Maison CHOUCHOU

Alexandra Andriescu a studiat artele plastice la Iaşi, a plecat la studii în Spania cu o Bursă Erasmus, a obţinut un loc într-o universitate la Veneţia însă cum România nu era încă stat membru al Uniunii Europene, nu i s-a acordat viza.  A treia oară a fost însă cu noroc pentru Alexandra, care după finalizarea studiilor în Iaşi a plecat, împreună cu prietenul ei, Marius, în Franţa, la Rennes.

În Franţa, Alexandra a luat-o de la capăt, învăţat, a dat din nou licenţa, a predat şi a expus atât la Rennes cât şi la Paris. 

Ambiţia Alexandrei nu s-a oprit aici însă, şi-a terminat studiile, a continuat să predea, ca asistent la Universitatea din Rennes şi să-şi expună lucrările. Nu a uitat de casă însă, de prietenii vechi şi buni, de Gabi, prietena şi, în prezent, vecină ei de atelier, dar în special de soarele şi căldura de acasă.

Ultima vacanţă a fost decisivă pentru Alexandra şi Marius. Şi-au spus că Iaşul are nevoie de culoare, şi-au făcut bagajele şi s-au intros acasă, pentru că aici se simt cel mai bine.

Anca Loghin: Spune-ne câteva cuvinte despre tine.

Alexandra Andriescu: Am revenit în România acum un am şi jumătate. La bază, sunt artist vizual. Am continuat cu design-ul şi am decis, în cele din urmă, să pun bazele MAISON CHOUCHOU, atelier de creaţie vestimentară.

Am studiat în Iaşi, am terminat licenţa la Universitatea „George Enescu”, apoi m-am decis să continuu, să aprofundez şi să dezvolt aici, ceea ce am asimilat  în străinătate. Prima oară când am plecat, a fost în Spania la Murcia, la Universitatea de Arte de acolo. La început ştiam că vreau să plec cu Erasmus şi a fost o experienţă foarte faină. Apoi, m-am întors în ţară. Mi-am dorit să plec şi am încercat în Italia, la Veneţia. Am luat, totul a fost ok. Vizualizam deja tot parcursul meu acolo, dar am avut probleme birocratice. Nu am reuşit să obţin viza din România. După aceea am trimis dosarul şi am făcut toate formalităţile ca să dau examenul acolo. Nu am plecat însă din cauza vizei. Apoi, am continuat aici, am terminat şi m-am hotărât să plec în Franţa. M-am înscris la mai multe universităţi, am reuşit în cele din urmă, am plecat la Rennes, am dat licenţa acolo, apoi am terminat şi masterul la aceeaşi universitate şi după, m-am hotărât să continuu cu un master în Pedagogia Artei la Universitatea din Rennes, unde am şi profesat de altfel.

Anca Loghin: Cum ai decis să te întorci în ţară?, pentru că ai studiat acolo şi un demers normal pentru foarte mulţi dintre tinerii români este să rămână în ţara în care studiază.

Alexandra Andriescu: Nu cred că mi-am dorit cu adevărat să rămân într-o altă ţară şi pur şi simplu am plecat iniţial din curiozitate, printr-un program Erasmus, apoi, revenind în România mi-am dat seama că mi-ar plăcea totuşi să încerc în altă parte. Nu ştiam dacă voi rămâne într-o altă ţară, m-am decis să mă întorc pentru că mi-am dorit să continuu să asimilez şi să dezvolt ceea ce am învăţat, în ţara mea.

[quote align=”center” color=”#999999″] Cea mai uşoară cale este să pleci, dacă este foarte greu, într-o altă ţară, aşa cum am făcut şi eu. Până la urmă am fost sinceră cu mine şi m-am întors. Mi-am dorit să fac asta pentru că nu mă mai identificam cu locul. Nu m-am simţit în totalitate acasă, niciodată.[/quote]

Anca Loghin: Care au fost pentru tine provocările şi care au fost oportunităţile pe care ţi le-a oferit Franţa? Hai să începem cu oportunităţile pe care ţi le-a oferit.

Alexandra Andriescu: În România într-adevăr am terminat şi am dat licenţa. Apoi, mi-am zis că ar fi interesant să abordez şi altă formă a artei: cea de analiză mai aprofundată. Mi-am dorit foarte mult să plec. Eu am fost tot timpul atrasă de Franţa. Am pictat foarte mult. Am avut posibilitatea să vizitez muzee pentru că stăteam la două ore cu trenul de Paris. Am avut ocazia să merg la Luvru, la Musée d’Orsay, să particip la activităţi culturale. Apoi, este diversitatea artistică: am văzut tot felul de expoziţii ale unor artişti internaţionali, am cunoscut artişti renumiţi, am expus la Paris, am expus şi la Rennes. Am avut o deschidere mai amplă, iar aprofundarea a fost făcută mai ales pe partea de analiză a corpului uman, a femeii în general, tocmai de asta m-am direcţionat şi spre design, în cele din urmă. Diversitatea m-a făcut să îmi doresc să experimentez şi eu alte tehnici, alte forme de artă. Învăţământul din Iaşi a fost la baza a ceea ce m-a ajutat să continuu în Franţa. Dacă nu ar fi fost să continuu aici, să fac aici Artele, cu siguranţă nivelul ar fi fost altul la înscrierea mea la Universitatea din Franţa. Universitatea George Enescu a avut un rol decisiv.

Anca Loghin: Având în vedere că ai studiat în ambele ţări, spune-mi, care ar fi diferenţele între modul de abordare de la noi din ţară, a domeniului la nivel de predare şi care sunt acolo tehnicile?

Alexandra Andriescu: În Franţa nu eram elev şi profesor. Profesorii ne tratau ca şi cum vom fi viitori artişti, viitori profesori, nu studenţi. Comunicam, discutam deschis pe subiecte universitare, pe probleme ale parcursului artistic. În domeniul artistic sunt diferenţe: în momentul în care mergi pe o anumită direcţie artistică, dacă vrei să faci pictură, de exemplu, trebuie să ai anumite referinţe în spate tău, trebuie să cunoşti Istoria Artei foarte bine, să justifici foarte bine punctul tău de vedere pentru că nu e doar o pictură frumoasă şi atât, trebuie să o susţii. Noi aveam libertatea de a experimenta la ateliere. Aveam deschis atelierele până la 8 seara şi puteam să stăm cât ne doream noi. Aveam şi materialele necesare, aveam săli de împrumut unde puteam să împrumutăm aparatură, camere de filmat, aparate foto, videoproiectoare, aveam săli de gravură. Aveai toate premisele să poţi face ceva, dacă vrei. Accentul nu este pus neapărat pe note acolo, pe performanţa scrisă, nu pe competiţie, ci pe progresul personal. Am observat iarăşi că în România, facultatea nu este o opţiune, este o necesitate. Vrei să continui, vrei să evoluezi. Foarte multă lume, foarte mulţi tineri optează pentru studii superioare. În schimb în Franţa, facultatea este o opţiune pentru că sunt  şi variante, gen meserii. În România, eu am impresia că dacă nu faci o facultate, dacă ai vrea spre exemplu să te specializezi într-o meserie, gen croitorie, nu mai ai aceeaşi facilitate de a găsi şcoli.

Cred că tinerii artişti au oportunitatea de a expune iarăşi foarte mult acolo, în diferite galerii. Sunt tot felul de programe pentru studenţi, pentru tinerii artişti, cei care termină facultatea. Am avut ocazia într-adevăr să mă dezvolt, să asimilez foarte mult la nivel cultural, la nivel social, să cunosc oameni din diferite medii, diferite culturi.

Anca Loghin: Ai rămas cu amici, prieteni?

Alexandra Andriescu: Da, dar depinde de la om al om, E subiectiv domeniul acesta, pentru că până la urmă, un străin tot străin rămâne şi depinde şi de unde vii şi ce origine ai. Au existat diferenţe de cultură şi pentru faptul că veneam dintr-o ţară de Est  trebuia să explic de fiecare dată ce fac, de unde vin, ce studii am.

Anca Loghin: Ajungând aici, inevitabil, întrebarea mea este dacă ai simţit această diferenţă legată de naţionalitatea ta.

Alexandra Andriescu: La universitate această diferenţă nu a fost simţită, în schimb, într-adevăr au fost mici discordanţe în ceea ce priveşte originea. Nu am avut probleme cu profesorii, pentru că ştiau foarte bine şi vedeau de ce sunt acolo, care este scopul meu, intenţiile mele. Colegii, ca şi mine, erau acolo ca să înveţe, să experimenteze. Probleme, într-adevăr, am avut, ca orice străin, ca peste tot.

Anca Loghin: Au fost prejudecăţi ca să înţeleg în ceea ce priveşte mediul social.

Alexandra Andriescu: Da, pentru că în momentul în care vii dintr-o ţară cu nivel social mai scăzut decât ţara în care te afli, se pun probleme de ordin material.

Anca Loghin: Te privesc cumva superior?

Alexandra Andriescu: Nu se pune problema de superioritate sau inferioritate ci pur şi simplu că eşti diferit. Sunt sceptici la ce este nou sau diferit. Depinde de oameni, chiar depinde. Am simţit întradevăr diferenţe, pentru că atunci când ai un bagaj cultural diferit sau vii dintr-un mediu diferit, cu obiceiuri diferite, oamenii, în general sunt sceptici, a fost prima reacţie pe care am simţit-o încă de la început. Scepticismul oamenilor venea şi dintr-o mică necunoştinţă de cauză. În momentul în care nu eşti suficient de informat în ceea ce priveşte o ţară, o societate, automat ei îţi pui bariere.

Anca Loghin: Şi pentru că vorbim de diferenţe, spune-mi atunci ce nu ţi-a plăcut. Provocările cu care te-ai confruntat în Franţa.

Alexandra Andriescu: Iniţial am avut probleme la adaptarea pe plan juridic şi birocratic pentru că era diferit de ceea ce trăisem până atunci. Dar am avut ocazia să cunosc oameni care m-au ghidat, să zicem, pe acest plan.

Anca Loghin: Am ajuns şi la momentul în care te-ai decis să te întorci după 8 ani petrecuţi în Franţa. Care a fost click-ul?

Alexandra Andriescu: 8 ani în Franţa au trecut foarte rapid şi ştiam foarte bine că la un moment dat nu voi rămâne acolo. Tot timpul am zis, chiar şi acolo când eram întrebată: „Aaa, deci rămâi în Franţa?”. Nu ştiu ce să răspund, pentru că tot timpul eu îmi doream revin aici. Iniţial nu ştiam apoi uşor uşor, venind în vacanţe, apropiindu-mă din nou de România, de vechii prieteni, mi-am zis clar că trebuie să revin. Simţeam că nu mai este locul meu acolo şi trebuie să vin înapoi în România.

Anca Loghin: Nu te-ai simţit niciodată acasă în Franţa?

Alexandra Andriescu: Nu în totalitate. Am fost plecată cu prietenul meu. Tot pe domeniul artelor plastice a fost şi el, a continuat pe domeniul universitar. Am avut să zicem, preocupări similare până la un punct când eu am mers pe direcţia de creaţie vestimentară Maison ChouChou şi el pe direcţia de pedagogie a artei. Cred că a fost un moment potrivit să ne întoarcem atunci. Am venit într-o vacanţă de 2 săptămâni şi am simţit că aici trebuie să continuu cu ceea ce am început acolo. Voiam să deschid propria afacere, acolo ar fi fost mult prea dificil. Prietenii m-au făcut să-mi doresc foarte mult să revin, au fost aspecte care mi-au plăcut când m-am întors în Iaşi, mediul social, comunicarea.

Ni s-a alăturat discuţiei şi Marius Patraş, soţul Alexandrei, un tip comunicativ cu alură boemă, care mi-a povestit cu pasiune şi entuziasm despre cursurile de pictură pe care le predă atât adulţilor cât şi copiilor, la atelierul său, vecin cu al Alexandrei, RENDEZ-VOUS CREATIV.

Marius Patraş: Eu predau cursuri de Arte Plastice pentru copii, adolescenţi şi adulţi cu caracter privat, care se inspiră din metodologia de învăţământ francez şi aplic cumva metodele de acolo care sunt puţin diferite, adaptate la societatea din Iaşi, bineînţeles. Mai am şi colaborări cu Institutul Francez.

Părerea mea este că merge mai greu decât în modă, pentru că rata de convingere a lumii este puţin diferită. Este o preocupare mai aprofundată, numărul de cursanţi este mai redus, 6-7-8 copii maximum, iar pentru adulţi la fel. Cursurile şi atelierele au ca obiectiv iniţierea în limbajul artelor plastice şi am ajutat copii, adulţii şi adolescenţii să descopere mai bine mediul înconjurător, practic, prin artă.

Deocamdată, atelierele Rendez-Vous Creativ au forma unui proiect  de descoperire şi de înţelegere a mediului înconjurător. Am pus împreună bazele proiectului, după care, Alexandra s-a concentrat pe practica iar eu, pe pedagogie.

Anca Loghin: După 8 ani de zile nu ai pierdut legătura cu prietenii, nu s-au împrăştiat şi ei în alte ţări europene?

Alexandra Andriescu: Unii da, dar cei care au rămas au făcut şi ei lucruri foarte frumoase aici.

Anca Loghin: Cum i-ai regăsit după 8 ani?

Alexandra Andriescu: Fiecare a evoluat şi profesional şi personal, în mediul universitar ori şi-au deschis afaceri, sunt antreprenori. Într-adevăr, am văzut şi minusuri, de genul, probleme birocratice. Este foarte complicat pe plan juridic să îţi deschizi o firmă ca şi tânăr, sunt foarte multe lucruri care ar trebui analizate înainte şi puse în balanţă, taxe foarte multe, dar m-am simţit acasă când m-am întors. Am simţit facilitatea comunicării, reuşeam mult mai uşor să mă integrez aici, să mă lansez în diferite acţiuni pe plan profesional. Acolo, în Franţa, am profesat în mediul universitar ca şi asistent de desen, dar nu mă vedeam închisă într-o instituţie. Am vrut tot timpul să deschid propria afacere. În România, m-am confruntat cu foarte mult scepticism, foarte mult negativism în general, dar eu am ştiut foarte bine ce îmi doresc şi am mers mai departe. Când ştii ceea ce vrei, când ştii va merge, îţi dai toate premisele să reuşeşti.

Anca Loghin: Cum te-ai adaptat după 8 ani de zile de stat în Franţa?

Alexandra Andriescu: Cam mult spus readaptare, pur şi simplu mi-am continuat viaţa. M-am întors în Iaşi, oraşul meu natal. Am preferat că aleg Iaşi pentru că aici mă simt acasă, aici am şi prietenii şi familia. Practic am senzaţia că barierele au dispărut şi putem accesa dacă vrem cu adevărat informaţiile pe care le dorim în orice loc.

Anca Loghin: Şi poate au fost considerente legate de piaţă în raport cu produsele care urma să le faci?

Alexandra Andriescu: Probabil piaţa ar fi fost mai bună într-un oraş mai mare, dar noi suntem activi şi pe plan online.Furnizăm produse în toată ţara. Deci, dacă stăm la Bucureşti sau la Iaşi, produsul ajunge în timp util la client. Şi dacă mă simt mai bine aici, am continuat în Iaşi.

Anca Loghin: Spune-mi câteva cuvinte despre Maison CHOUCHOU.

Alexandra Andriescu: Maison Chouchou s-a născut în Franţa, practic este o continuare a parcursului meu artistic, este o altă formă de artă. De la pictură, de la desen am ales să fac ceva pe plan vestimentar. Ambele lucruri mă atrag şi îmi plac în egală măsură, pictura, design-ul şi desenul şi am preferat să le îmbin. Sunt forme de pictură, paltoanele, rochiile. Am pus bazele acestui atelier din Iaşi, am găsit un spaţiu care m-a atras de la început pentru că am foarte multă lumină, foarte multă energie pozitivă. Am ales culori pentru că am avut senzaţia de la început când am venit în Iaşi că lipseşte culoarea în oraş, este foarte mult gri, foarte mult negru, foarte multe culori terne şi mi-am zis că cel mai potrivit ar fi să vin cu culoare pentru că se adaptează foarte bine şi îşi dă şi o altă stare de spirit culoarea. Te simţi mai bine când eşti îmbrăcat cu o culoare.

Primul produs Maison Chouchou a ieşit acum un an de zile. Am început şi o linie pentru bărbaţi, oamenii pot veni în atelier, pot proba dar ne găsiţi online şi pe Facebook.

Anca Loghin: Consideri că a avut un aport mare educaţia pe care au avut-o tu în Franţa şi formarea pe care ai avut-o în Franţa asupra proiectului tău actual?

Alexandra Andriescu: Franţa chiar a avut un rol decisiv în acest proiect, pentru că a făcut să experimentez în foarte multe domenii. Am ales design-ul pentru că m-am familiarizat cu acest domeniu acolo, am avut ocazia că merg la diferite expoziţii şi de modă şi de bijuterii. Moda Parisului m-a influenţat, oamenii, lejeritatea liniilor, vestimentaţiei.

Anca Loghin: Ai mai pleca din ţară?

Alexandra Andriescu: Aş pleca temporar, pentru a vizita. Dacă aş pleca de tot, nu, nu aş mai pleca. Sunt bine aici.

Anca Loghin: Spune-mi te rog un cuvânt cheie al experienţei tale în străinătate.

Alexandra Andriescu: Perseverenţa.

Anca Loghin: Ce crezi că ai fi avut de pierdut dacă nu ai fi avut experienţa aceasta de 8 ani în Franţa?

Alexandra Andriescu: Nu ştiu dacă aş fi avut de pierdut ci pur şi simplu poate aş fi avut un alt drum. Cu siguranţă, a avut un rol esenţial Franţa pentru ceea ce sunt acum ca şi persoană cât şi ca designer.

Anca Loghin: Nu ai regretat niciodată că te-ai întors?

Alexandra Andriescu: Niciodată, clar, nu!

Interviu realizat de Anca Loghin

Tehnoredactare Andreea Drilea