Fila de calendar 20 mai 2015
Publicat de , 20 mai 2015, 05:00
Semnificatia zilei de 20 mai 2015
Evenimente interne
* Braşov: În perioada 20 – 23 mai, se desfăşoară Demo Metal, eveniment ajuns la cea de-a a IV-a ediţie şi dedicat industriei de prelucrare a metalelor
* Sibiu: În perioada 20 – 23 mai, are loc cel de-al 41-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice având ca temă principală “Perspective şi provocări în diabetul zaharat” – la Hotel Ramada
* Iaşi: În perioada 20 – 23 mai, la Complexul “Providenţa”, au loc două evenimente medicale – Reuniunea Anuală a Oftalmologilor (ediţia a 51-a, 20 şi 21 mai) şi Conferinţa Naţională de Glaucom (ediţia a VII-a, 22 şi 23 mai)
* Republica Cehă este oaspetele de onoare al celei de-a X-a ediţii a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo, în perioada 20 – 24 mai şi va fi organizată de Asociația Editorilor din România – în pavilioanele C1, C2, C4 şi C5. Sub sloganul „Cehia – Republica Literaturii”, cinci autori cehi de prim rang vor sosi la Bucureşti, pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri sau mese rotunde
* Solistul spaniol, Julio Iglesias, susţine un concert la Sala Palatului, în cadrul turneului „World Tour 2015″ – ora 20:00
* Bistriţa: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 mar. – 20 mai), organizat în 20 de oraşe din ţară, de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi susţinut de Radio România – ora 19:00, la Sinagogă. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical
– „Ziua Financiarului Militar”, marcată din anul 2006. Înaltul Decret Regal nr.6625/20.05.1891 a consfinţit înfiinţarea în cadrul Ministerului de Război a Direcţiei a-7-a a contabilităţii controlului şi pensiilor. Acest act constituie momentul de referinţă în istoria oştirii române, în dezvoltarea şi afirmarea structurii financiar-contabile
– 1865, 20.V/1.VI: A fost inaugurată, la Bucureşti, prima expoziţie naţională de produse agricole şi industriale româneşti, organizată din iniţiativa lui Ion Ionescu de la Brad şi a lui Petre S. Aurelian; în acelaşi an este organizată la Iaşi o expoziţie similară
– 1895: S-a născut chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969)
– 1899: S-a născut matematicianul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, teoriei funcţiilor şi teoriei numerelor (m. 1962)
– 1907: S-a născut actorul Niki Atanasiu (m. 1967)
– 1913: S-a născut Ion Dumitrescu, compozitor de muzică cultă şi pedagog (m. 1996)
– 1914: S-a născut Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (m. 1995)
– 1923: Apare (până la 2.VI.1929), la Bucureşti, „revista teatrală, plastică, muzicală şi literară” „Clipa”, sub conducerea lui Horia Igiroşanu
– 1928: Căpitanul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun/Cehoslovacia, în septembrie 1926, şi amputate ulterior), obţine locul I la concursul internaţional de la Băneasa
– 1930: S-a născut Geo Şerban, editor, istoric şi critic literar
– 1938: S-a născut Dan Mănucă, critic şi istoric literar, traducător
– 1945: S-a născut Mircea Drăgan, compozitor, instrumentist şi orchestrator; fost membru al formaţiilor Sideral, Mondial şi Romanticii
– 1949: Prin Decretul nr. 217 se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador” (societate constituită la 16.VI.1921); primul director al „Agerpres”: Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. NOTĂ: La 15/27.III.1889 a fost înfiinţată, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp, prima agenţie de presă „românească, naţională şi autonomă” sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Subordonată Ministerului Afacerilor Străine, Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi–a încetat temporar activitatea, datorită primului război mondial. La 16.VI.1921 a fost constituită, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio – Rador”, agenţie telegrafică de presă, în cadrul căreia statul român deţinea, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor; prin Legea din 24.III.1926 devine „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”
– 1958, 20-24: La Consfătuirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varşovia s-a adoptat hotărârea privind retragerea tuturor trupelor sovietice staţionate în România, justificându-se această măsură prin faptul că ţara noastră nu avea graniţă comună cu nici o ţară nesocialistă şi nu era, deci, ameninţată direct de forţele militare ale NATO (trupele sovietice staţionate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hruşciov, în lunile iunie şi iulie ale aceluiaşi an)
– 1964: S-a născut Miodrag Belodedici, fost internaţional român de fotbal de origine sârbă, actualmente director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal
– 1969: A murit Victor Daimaca, astronom şi matematician; cercetări de astronomie fotografică (a descoperit, în 1943, două comete care-i poartă numele) (n. 1892)
– 1974: A murit Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române (n. 1895)
– 1974: A murit silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)
– 1978: S-a născut scriitorul Dan Sociu; a publicat nouă cărţi de poezie şi proză, dintre care două au fost traduse în SUA şi Serbia; a câştigat importante premii literare româneşti şi a publicat în diverse reviste din ţară şi străinătate
– 1988: A murit medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; a evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, pe care a aplicat-o curent, sub numele de „Gerovital”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă moartea la 10.V.1988
– 1990: Au avut loc primele alegeri libere şi democratice în România de după al II-lea război mondial; electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional)
– 2005: Regizorul Cristi Puiu a obţinut Marele premiu al Festivalului de film de la Cannes la secţiunea „Un certain regard”, consacrată tinerilor regizori, pentru lung-metrajul „Moartea domnului Lăzărescu”
– 2013: A murit istoricul Gheorghe Buzatu; specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală; senator PRM în perioada 2000-2004 (n. 1939)
EVENIMENTE EXTERNE
– Beijing: Vizita preşedintelui mongolez, Tsakhiagiin Elbegdorj (20 – 25 mai)
– „Ziua Maritimă Europeană”, marcată la iniţiativa Uniunii Europene din 2008, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor Europei, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere; de asemenea, această zi promovează identitatea maritimă europeană şi pune accentul pe modul în care mările pot ajuta Europa să facă faţă provocărilor globalizării
– „Ziua Internaţională a Metrologiei”; la 20.V.1875 (- 140 de ani) a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22.III.1883)
– Ziua Naţională a Republicii Camerun; aniversarea adoptării Constituţiei – 1972
– 325: S-a deschis oficial, la Niceea, Sinodul I Ecumenic, care a durat până la 25 august acelaşi an. Atât la deschiderea întrunirii, cât şi la închidere a asistat însuşi împăratul Constantin, lucrările ţinându-se în sala de recepţie a palatului imperial din Niceea, sub conducerea episcopilor Eustaţiu al Antiohiei (324-330) şi Alexandru al Alexandriei (313-328). Acest prim Sinod prezintă o deosebită importanţă, deoarece a fost prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică (318 Părinţi, conform Tradiţiei), în cadrul căreia s-au dezbătut probleme doctrinare fundamentale şi s-au luat decizii majore care privesc dreapta credinţă şi unitatea bisericii (a fost respinsă şi condamnată învăţătura lui Arie, s-a stabilit o primă formă a „Crezului” şi o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor, s-a instituit şi o regulă pentru toate Sinoadele Ecumenice ce urmau a fi organizate ulterior)
– 1498: Expediţia lui Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez, a atins ţărmul Indiei (la 8.VII.1497 Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa, de la Belem/Lisabona, până în India, înconjurând Africa, şi deschizând, astfel, linia de navigaţie din Europa spre Asia)
– 1506: A murit navigatorul genovez Cristofor Columb; din 1492 în serviciul Spaniei, a întreprins (până în 1504) patru călătorii, în cursul cărora a descoperit majoritatea insulelor din America Centrală şi a atins coastele Americii Centrale şi ale Americii de Sud; ziua de 12.X.1492, când a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, este considerată data descoperirii Americii (“Lumea Nouă”) (n. ~1451)
– 1759: S-a născut medicul, inventatorul, pictorul şi arhitectul american de origine britanică William Thornton; printre realizările sale se numără proiectul Capitoliului din Washington D. C., sediul Congresului federal, unul dintre simbolurile SUA (m. 1828)
– 1799: S-a născut Honoré de Balzac, romancier, critic literar, eseist şi jurnalist francez; considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic (m. 1850)
– 1806: S-a născut John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului (m. 1873)
– 1822: S-a născut Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (m. 1912)
– 1830: S-a născut Hector Malot, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi; a scris mai multe romane dar este cunoscut mai ales pentru romanul „Singur pe lume” (m. 1907)
– 1834: A murit Marie Joseph Motier, marchiz de La Fayette, general şi om politic francez; conducător militar în războiul de independenţă din America (1775-1783); în timpul Revoluţiei franceze a organizat şi a condus Garda Naţională (iulie 1789); autor al unor „Memorii” (n. 1757)
– 1851: S-a născut Emile Berliner, inginer şi inventator american de origine germană, inventatorul gramofonului (m. 1929)
– 1860: S-a născut chimistul german Eduard Büchner; cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1907 (m. 1917, la Focşani/România, în timpul primului război mondial)
– 1864: A murit poetul romantic englez John Clare (n. 1793)
– 1876, 20.V / 1.VI: A murit Hristo Botev, poet şi patriot bulgar (n. 1848)
– 1882: S-a născut scriitoarea norvegiană Sigrid Undset; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1928 (m. 1949)
– 1896: A murit Clara Schumann, pianistă şi compozitoare germană; soţia compozitorului Robert Schumann (n. 1819)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=WqhoAN0FLHo[/youtube]
– 1908: S-a născut actorul american de film James Stewart; alături de Henry Fonda şi Gary Cooper formează tripleta de aur a Hollywood-ului în anii ’30-’40 ai secolului al XX-lea (m. 1997)
– 1913: S-a născut William R. Hewlett, cofondator şi fost preşedinte al Companiei Hewlett-Packard, unul dintre proeminenţii oameni de afaceri, tehnologi şi filantropi din SUA (m. 2001)
– 1918: S-a născut Edward B. Lewis, genetician american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1995, alături de Christiane Nüsslein-Volhard, Eric F. Wieschaus (m. 2004)
– 1920: S-a născut pianista americană Hephzibah Menuhin (m. 1981)
– 1920: A murit Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar, fiul compozitorului Emil Ábrányi (n. 1850)
– 1921: S-a născut scriitorul german Wolfgang Borchert (m. 1947)
– 1925: S-a născut inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (m. 2001)
– 1927, 20-21: Prima traversare aeriană fără escală a Oceanului Atlantic (New York-Paris, în 33 ore 30 minute), realizată de pilotul american Charles A. Lindbergh (1902-1974), la bordul monoplanului său „The Spirit of Saint Louis”
– 1940: A murit Verner von Heidenstam, poet şi prozator suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1916; creaţia sa, înscrisă în registrul neoromantismului este animată de concepţia idealismului estetic; a inovat lirica naţională introducând în poezie elemente ludice şi baroce (n. 1859)
– 1943: S-a născut cântăreţul italian de muzică uşoară Al Bano (numele real: Albano Carrisi)
– 1944: S-a născut cântăreţul britanic Joe Cocker (m. 2014)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=ZN5RDJFwI3I[/youtube]
– 1946: S-a născut cântăreaţa şi actriţa de film americană Cher (născută: Cherilyn Sarkisian LaPiere)
– 1947: A murit fizicianul german Philipp Lenard; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905, pentru munca sa în domeniul razelor catodice (n. 1862)
– 1955: S-a născut compozitorul polonez Zbigniew Preisner, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film
– 1957: A murit Gilbert Murray, filolog şi umanist englez de origine australiană (n. 1866)
– 1989: A murit John Hicks, economist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1972, alături de Kenneth J. Arrow (n. 1904)
– 2000: A murit flautistul francez Jean-Pierre Rampal (n. 1922)
– 2002, 20/21: A murit Stephen Jay Gould, paleontolog, biolog evoluţionist şi istoric al ştiinţei; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (n. 1941)
– 2005: A murit Paul Ricoeur, unul dintre cei mai influenţi filosofi francezi contemporani; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (n. 1913)
– 2009: A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film rus; cunoscut mai ales pentru rolurile din filmele regizate de Andrei Tarkovski (n. 1944)
– 2009: A murit scriitorul francez Pierre Gamarra (n. 1919)
– 2011: A murit jurnalistul italian Roberto Morricone, fondatorul şi primul director al canalului de ştiri al televiziunii italiene publice RAI (n. 1941)
– 2012: A murit inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (n. 1915)
– 2012: A murit Robin Gibb, cântăreţ şi compozitor englez, membru al trupei Bee Gees (n. 1949)
– 2013: A murit Ray (Raymond Daniel) Manzarek, muzician american, membru fondator, alături de Jim Morrison, al trupei „The Doors” (n. 1939)