Un britanic, campion mondial la cărat saci cu lână
Publicat de gabrielarotaru, 27 mai 2015, 14:34
Britanicul Nathan Barraclough a câştigat cea de-a 42-a ediţie a Campionatului Mondial de cărat saci cu lână din Marea Britanie. Britanicul a cucerit titlul pentru a opta oară.
im Ingleby, în timp ce concursul pe echipe a fost câştigat de formaţia „Royal Oak”.
Campionatul Mondial de cărat saci cu lână a aliniat la startul probei masculine 18 participanţi. Aceştia au avut de parcurs 225 de metri, purtând pe umeri un sac de 27 de kilograme.
„Nu este chiar atât de plăcut. Poţi vomita, pot apărea dureri. Ţi se face rău, dar asta durează doar câteva minute”, a spus un participant. Proba masculină a fost câştigată de Nathan Barraclough. El a teminat cursa în 53 de secunde şi a devenit campion mondial pentru a opta oară.
„Ador această competiţie. Niciodată nu se ştie cine va câştiga. Pot triumfa ca un campion olimpic uneori cei care nu au nicio şansă. Uneori pierd şi eu, dar am reuşit să alerg destul de bine. Este o atmosferă frumoasă aici. Familia mea a venit să mă susţină şi asta este cel mai important”, a spus campionul.
În proba feminină, sportivele au avut de parcurs aceeaşi distanţă, însă sacul acestora a fost mai uşor, cântărind 11 kilograme. Kim Ingleby din Bristol a devenit câştigătoarea competiţiei, după ce a înregistrat un timp de un minut şi 20 de secunde.
„Nu credeam că voi câştiga atât de uşor. Este extraordinar!”, a declarat sportiva.
Campionatul Mondial de cărat saci cu lână s-a încheiat cu proba pe echipe.
Formaţia Royal Oak a cucerit titlul, încheind cursa în trei minute şi 17 secunde. (rador/ FOTO publika.md)