Ascultă Radio România Iași Live

Pentru creştinii ortodocşi sunt „Moşii de vară”, zi în care sunt pomeniţi cei adormiţi şi care precede sărbătoarea Rusaliilor

Pentru creştinii ortodocşi sunt „Moşii de vară”, zi în care sunt pomeniţi cei adormiţi şi care precede sărbătoarea Rusaliilor

Publicat de gabrielarotaru, 22 iunie 2024, 07:36

Această sâmbătă, ca şi cea a Moşilor de iarnă sau de toamnă, este numită astfel deoarece cuvântul „moş” este folosit de Biserica Ortodoxă Română atunci când se referă la înaintaşii de neam.

Potrivit tradiţiei, după ce participă la slujba religioasă de astăzi, gospodinele merg la rude şi la vecini pentru a împărţi vase cu mâncare.

De Sâmbăta Morţilor, înaintea Rusaliilor, se face colivă pentru pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor adormiţi, apoi, la orele prânzului, femeile împart vase cu mâncare, gătită special după preferinţele celor în numele cărora dau de pomană.

Pentru Moşii de vară, gospodinele cumpără din timp străchini şi oale de pământ. Obiceiul se transmite de la o generaţie la alta, chiar dacă vasele din lut sunt treptat înlocuite cu cele din porţelan, iar ciorba groasă de cocoş, cu sarmalele în foi de viţă.

Sărbătoarea este aşteptată şi de copii, pentru că, în special astăzi, cănile sunt gătite cu biscuiţi, bomboane, cireşe şi flori. (Rador/ FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)

Etichete:
Fechet: Undă verde pentru lucrări urgente de reabilitare şi modernizare la baraje din cinci judeţe
Naţional miercuri, 29 ianuarie 2025, 12:43

Fechet: Undă verde pentru lucrări urgente de reabilitare şi modernizare la baraje din cinci judeţe

Cinci baraje din judeţele Bacău, Vrancea, Sălaj, Gorj şi Bihor vor fi reabilitate şi modernizate de urgenţă, printr-o finanţare de peste...

Fechet: Undă verde pentru lucrări urgente de reabilitare şi modernizare la baraje din cinci judeţe
Fotbal: Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului Rapid, a decedat la vârsta de 68 de ani
Naţional miercuri, 29 ianuarie 2025, 11:23

Fotbal: Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului Rapid, a decedat la vârsta de 68 de ani

Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani, a anunţat, miercuri,...

Fotbal: Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului Rapid, a decedat la vârsta de 68 de ani
MApN: Noi atacuri cu drone la Dunăre, la frontiera cu România; două aeronave F-16 au monitorizat spaţiul aerian
Naţional miercuri, 29 ianuarie 2025, 08:31

MApN: Noi atacuri cu drone la Dunăre, la frontiera cu România; două aeronave F-16 au monitorizat spaţiul aerian

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmite că două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie...

MApN: Noi atacuri cu drone la Dunăre, la frontiera cu România; două aeronave F-16 au monitorizat spaţiul aerian
Bacalaureatul continuă cu evaluarea competenţelor la limba maternă
Naţional miercuri, 29 ianuarie 2025, 06:15

Bacalaureatul continuă cu evaluarea competenţelor la limba maternă

Candidaţii din partea minorităţilor naţionale la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de miercuri şi până vineri, proba de...

Bacalaureatul continuă cu evaluarea competenţelor la limba maternă
Naţional miercuri, 29 ianuarie 2025, 05:59

Camera Deputaţilor: Şedinţă a Biroului permanent pentru măsurile de restructurare

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni, miercuri, în şedinţă, de la ora 13,30, pentru aprobarea măsurilor de restructurare a...

Camera Deputaţilor: Şedinţă a Biroului permanent pentru măsurile de restructurare
Naţional marți, 28 ianuarie 2025, 17:18

Furt artefacte/Intotero: I-am solicitat demisia directorului MNIR

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunţat marţi că, având în vedere refuzul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest...

Furt artefacte/Intotero: I-am solicitat demisia directorului MNIR
Naţional marți, 28 ianuarie 2025, 16:21

Programul „Masă sănătoasă în şcoli” a fost extins la peste 500.000 de beneficiari

Guvernul a decis în şedinţa de astăzi să extindă Programul „Masă sănătoasă în şcoli” la peste 500.000 de beneficiari....

Programul „Masă sănătoasă în şcoli” a fost extins la peste 500.000 de beneficiari
Naţional marți, 28 ianuarie 2025, 13:03

Guvern/Calendarul electoral pentru prezidenţiale: Termenul de depunere a candidaturilor – 15 martie; campania începe pe 4 aprilie

UPDATE – Guvernul a adoptat, marţi, hotărârea care stabileşte calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai. Purtătorul...

Guvern/Calendarul electoral pentru prezidenţiale: Termenul de depunere a candidaturilor – 15 martie; campania începe pe 4 aprilie