Suceava: Suspendarea din funcţie a primarului de Rădăuţi, prelungită de prefect
Publicat de Andreea Drilea, 26 iunie 2015, 16:28
Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a constatat, în urma comunicării deciziei Curţii de Apel din Cluj-Napoca, suspendarea de drept a mandatului de primar al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, pe perioada măsurii controlului judiciar.
Potrivit lui Harasim, conform deciziei instanţei, Olărean are obligaţia ‘să nu se aproprie şi să nu comunice direct sau indirect cu personalul angajat al Primăriei municipiului Rădăuţi şi nici cu foştii membrii ai Consiliului local al municipiului Rădăuţi’.
Primarul de Rădăuţi a fost arestat în luna septembrie 2014 pentru fapte de corupţie, el fiind apoi suspendat din funcţie prin ordin al prefectului de Suceava.
Olărean a fost trimis în judecată în octombrie 2014 şi a rămas în arest preventiv până la începutul lunii mai, când a fost plasat în arest la domiciliu. Săptămâna trecută, Curtea de Apel Cluj a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar, iar decizia a rămas definitivă nefiind contestată de DNA.
Atribuţiile primarului municipiului Rădăuţi au fost exercitate, până în martie 2015, de un viceprimar, iar după ce Consiliul Local Rădăuţi a fost dizolvat de Curtea de Apel Suceava, conducerea primăriei a fost asigurată, cu atribuţii limitate, de secretarul interimar care, în 27 aprilie, şi-a încetat mandatul.
Pentru ca Rădăuţiul să nu rămână fără conducere administrativă, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă în baza căreia prefectul poate numi temporar un secretar al localităţii.
Secretarul municipiului Rădăuţi este, în prezent, Marinică Sofroni, fost secretar al comunei Frătăuţii Noi, cu atribuţii limitate de gestionare a problemelor curente ale Primăriei.
În lipsa primarului, în Rădăuţi nu se pot emite autorizaţii de construire sau ordine de începere a lucrărilor unor investiţii publice locale.
(Agerpres/FOTO blogprinvizor.ro)