Asociația Salvați Copiii Iași, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi a prezentat rezultatele proiectului „Schimbări mici, diferenţe MARI!, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Coordonatorul proiectului, Corina Mighiu a declarat că durata proiectului a fost de 2 ani, iar valoarea lui a fost de 245.000 franci elveţieni. Acesta a apărut din necesitatea de a oferi asistenţă specializată şi suport copiilor victime ale violenței şi familiilor acestora, copiilor aflaţi în dificultate, copiilor abuzaţi, copiilor abandonaţi precum şi copiilor cu risc de a dezvolta o tulburare de sănătate mentală din regiunea de Nord-Est a României.
Proiectul “Schimbări mici, diferenţe MARI!” a dezvoltat şi promovat servicii de parenting și de dezvoltare a abilităților de viață în vederea îmbunătățirii calității serviciilor sociale adresate copiilor vulnerabili şi părinţilor acestora.
Ca rezultate ale derulării proiectul ar fi- 111 specialiști (consilieri şcolari, cadre didactice şi profesionişti din ONG-uri), din 6 judeţe din Regiunea de Nord Est a României, au dobândit competenţe în implementarea programelor ce vizează îmbunătăţirea abilităților părinţilor de a utiliza disciplina pozitivă în educarea copiilor; în a organiza, derula şi evalua sesiunile de lucru cu părinţii.
Totodată 22 profesionişti din ONG-uri au dobândit competenţe în definirea şi clasificarea abilităţilor de viaţă, modele de bună practică în dezvoltarea de abilităţi de viaţă; pentru 3000 de beneficiari (copii și părinți) din mediul rural şi urban din Nord Estul României a fost dezvoltat un model inovativ în acordarea de servicii de parenting și dezvoltarea abilităților de viață.
Coordonatorul proiectului, Corina Mighiu mai adaugă faptul că fost înfiinţată şi dezvoltată Reţeaua regională a furnizorilor de servicii sociale destinate copiilor şi familiilor vulnerabile din regiunea de N-E a României în vederea creșterii accesibilității și promovării de servicii sociale pentru copii şi familiile vulnerabile din regiunea Nord Est.
(Raluca Daria Diaconiuc, corespondent Radio Iaşi/Foto Salvaţi Copiii Iaşi)