Teleconferinţă a Eurogrupului pentru a discuta noile propuneri ale Greciei
Publicat de , 30 iunie 2015, 15:35 / actualizat: 30 iunie 2015, 17:58
Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a cerut astăzi organizarea unei teleconferinţe a miniştrilor de Finanţe din zona euro, începând cu ora 17,00 GMT, pentru a discuta ultimele propuneri formulate de autorităţile de la Atena pentru a soluţiona criza datoriilor Greciei, transmite Reuters.
‘Teleconferinţă extraordinară a Eurogrupului în seara aceasta, începând cu ora 19,00, ora Bruxellesul-ului, pentru a discuta cererea oficială primită în cursul acestei după-amieze de la Guvernul grec’, se arată într-un mesaj publicat de Jeroen Dijsselbloem pe contul său de twitter.
Grecia a trimis marţi creditorilor o propunere pentru un nou acord de finanţare pe doi ani convenit cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM) şi, în paralel, a făcut un apel pentru restructurarea datoriilor. Grecia trebuie să ramburseze până la miezul nopţii o tranşă de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional.
Ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a confirmat marţi că Grecia nu va plăti tranşa către FMI, ceea ce înseamnă că Grecia va intra oficial în incapacitate de plată. (Agerpres/ FOTO theapricity.com)