„Planeta cu 7 miliarde de chipuri”

Publicat de nicolaetomescu, 11 iulie 2015, 07:17 / actualizat: 24 martie 2020, 16:15

11 iulie: Ziua Mondială a Populației – declarată, în 1987 (când populația lumii a atins pragul de 5 miliarde), ca zi internațională de către Organizația Națiunilor Unite

Marcarea acestei zile a avut loc prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); a câștigat popularitate de la o ediție la alta, bucurându-se de sprijin și interes din partea organizațiilor și mulor oameni din întreaga lume[1].

La nivel mondial, sunt organizate, de grupurile oamenilor de afaceri, de organizațiile comunitare, de organizații non-guvernamentale, de instituții și persoane fizice, diverse activități educaționale: seminarii, sesiuni de informare educațională și concursuri axate pe creșterea gradului de conștientizare a oamenilor a diverselor probleme de populație, precum importanța planificării familiale, egalitatea între sexe, sărăcia, sănătatea mamei și respectarea drepturilor omului.

Cu o populație de peste 7 miliarde (din martie 2012), având în vedere estimarea atingerii cifrei de 8 miliarde în 2024, devine foarte important ca oamenii să acționeze pentru a avea o viață mai sănătoasă și mai sigură.

Scăderea fără precedent a mortalității, care a început să se accelereze în părțile mai dezvoltate ale lumii în secolul al XIX-lea și s-a extins în întreaga lume în secolul al XX-lea, reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale omenirii. Estimarea speranței de viață la naștere a crescut de la 30 la 67 de ani între 1800 și 2005, ceea ce a dus la o creștere rapidă a populației: de la 1 miliard în 1810 la peste 7 miliarde în 2012 (o creștere în medie cu 2,6 oameni pe secundă, 158 de oameni pe minut, peste 225.000 pe zi și cu aproximativ 83 milioane pe an). Populația de 7 miliarde este, pe de o parte, o provocare, dar, pe de altă parte, și o oportunitate[2], cu implicații asupra sustenabilității, urbanizării, accesului la serviciile de sănătate și a responsabilizării tinerilor.

În 2013, țara cu cea mai mare creștere a populației a fost India, urmată de R. P. Chineză, Nigeria, Pakistan, Etiopia…

Organizația Națiunilor Unite estimează o creștere[3] până la 10 miliarde în 2050, cu o creștere anuală de 1,1%. Ritmul creșterii este ridicat în primul rând în Africa, Asia și America Latină, în timp ce populațiile sunt stabile/în descreștere în Europa. Se estimează că, pe termen lung, populaţia din 43 de ţări va scădea între 2013 şi 2050. În Belarus, Bulgaria, Croaţia, Cuba, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România[4], Federaţia Rusă, Serbia şi Ucraina populaţia va scădea cu mai mult de 15% până în anul 2050. Scăderea fertilităţii şi mărirea speranţei de viaţă vor contribui la îmbătrânirea populaţiei. La nivel mondial, numărul persoanelor de peste 60 de ani se va tripla până în anul 2100, crescând de la 841 milioane în 2013 la două miliarde în 2050 şi la aproape 3 miliarde în 2100.

[1] Tema anului trecut (2014) – Investiția în tineri – a reprezentat un apel care venea în sprijinul celei mai numeroase generații /tineretul/ temelia viitorului omenirii. S-a constatat că un număr foarte mare de tineri continuă să se confrunte cu sărăcia, inegalitatea și încălcarea drepturilor omului, ceea ce îi împiedică să își atingă obiectivele în viața personală și colectivă. Generația are nevoie de tot sprijinul societății, prin ea asigurându-se viitorul planetei noastre.

[2] În pofida celebrei teorii malthusiane: (1) capacitatea biologică a omului de a se reproduce depăşeşte capacitatea sa fizică de a creşte rezervele de hrană; (2) totdeauna, acţionează fie piedicile pozitive, fie cele preventive; (3) ultima piedică a capacităţii de reproducţie rezidă în limitarea rezervelor de hrană. Malthus a strâns la un loc o serie de fapte familiare, deducând consecinţele acestora; populaţia se înmulţeşte totdeauna până la limitele rezervelor de hrană, o înmulţire nestânjenită a fiinţelor umane poate conduce la impas, orice rată plauzibilă de creştere poate fi imaginată pentru mijloacele de subzistenţă… Malthus pune în evidenţă limita economică a pământului, generată de costurile sporite, solicitate de creşterea în ritm rapid a producţiei şi care nu pot fi acoperite eficient; este surprinsă şi o limită fizică a solului, generată de sărăcirea şi deteriorarea acestuia. Discutabile sunt cauzele, cât şi remediile propuse de Malthus pentru soluţionarea problemei. Creşterea în progresie geometrică a populaţiei are drept cauză segmentul cel mai sărac al acesteia, deoarece respectivul nu are o conduită castă. „Sunt foarte puţine ţări”, scrie Malthus, „unde nu se observă o constantă sforţare a populaţiei de a creşte peste mijloacele de subzistenţă. Această sforţare, constantă în acţiunea sa, tinde tot aşa de constant să cufunde în disperare clasele inferioare ale societăţii şi se opune la orice îmbunătăţire a stării lor”. Faţă de „situaţie”, Malthus are o serie de „soluţii” pe care statul este chemat să le înfăptuiască. Ca „remediu” sunt propuse: războaiele, conflagraţiile, creşterea deliberată a mortalităţii la popoarele mai puţin civilizate…

[3] UNFPA, organismul ONU dedicat problemelor populaţiei, utilizează scenarii diferite pentru a face previziuni privind evoluţia populaţiei. Conform scenariilor optimiste şi pesimiste, UNFPA estimează că în anul 2050 pe planetă vor trăi între 8 şi 10,9 miliarde de persoane, iar, în 2100, pe Terra vor locui între 11 şi 16,6 miliarde de oameni.

[4] În România, potrivit datelor definitive ale recensământului din 2011, populaţia stabilă a României – la 20 octombrie 2011 – era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane, faţă de datele consemnate de recensământul din 2002. Estimările ONU plasează populaţia României pe un trend descendent, astfel încât în anul 2100 în România vor trăi în jur de 12 milioane de persoane…