Legea salarizării sectorului bugetar este una dintre priorităţile guvernului în perioada următoare
Publicat de gabrielarotaru, 6 iulie 2015, 16:30
Ministrul muncii, Rovana Plumb, afirmă că una dintre priorităţile Guvernului în perioada următoare o reprezintă legea salarizării sectorului bugetar.
Ea spune că săptămâna viitoare executivul va începe, în acest sens, consultări cu partenerii sociali.
„Salarizarea la nivelul celor trei puteri în stat – executivă, legislativă şi judecătorească – trebuie să fie pe acelaşi nivel.
„Noua viziune pe care o avem în ceea ce priveşte salarizarea, care în momentuil de faţă se face haotic, este de a avea o echitate în sistemul bugetar în ceea ce priveşte motivarea personalului şi într-adevăr viziunea cu care venim poate fi considerată un factor de combatare a corupţiei”, ami spune Rovana Plumb.
Ministrul Rovana Plumb a mai adăugat că premierul Victor Ponta a primit un mesaj de unitate şi sprijin din partea coaliţiei aflate la putere.
La şedinţa conducerii PSD a participat şi premierul interimar, Gabriel Oprea, care a reafirmat susţinerea UNPR pentru continuarea actului de guvernare. (rador/ FOTO facebook.com/rovanaplumb )