Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Mâine, Eurogrupul decide soarta Greciei

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 iulie 2015, 16:33 / actualizat: 6 iulie 2015, 18:46

În Grecia, reformele sunt necesare chiar şi după referendumul de ieri, iar miniştrii de finanţe din zona euro aşteaptă propuneri în acest sens din partea Atenei înaintea reuniunii lor de mâine, a declarat liderul Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

Potrivit acestuia, rezultatele consultării populare din statul elen fac mai dificile negocierile dintre Atena şi creditorii internaţionali, transmite Reuters.

La rândul său, comisarul european pentru moneda euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, afirmă că prioritatea este ca guvernul de la Atena să implementeze rapid reformele necesare pentru restabilirea stabilităţii financiare, a creşterii economice şi pentru rezolvarea problemelor sociale.

În ceea ce priveşte stabilitatea zonei euro, el a precizat că aceasta nu poate fi pusă la îndoială.

Pe de altă parte, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, François Hollande, au programată, în cursul serii, la Palatul Elysee, o întâlnire pentru a evalua consecinţele referendumului din Grecia.

Europarlamentarii români susţin că pentru Grecia va urma o perioadă foarte dificilă pentru că guvernul elen va trebui să rezolve problema datoriei ţării faţă de creditorii internaţionali.

De asemenea, ei sunt de părere că grecul de rând va resimţi cel mai puternic efectele crizei.

Relatează redactorul Radio România, Alina Bordeiaşu :

(radioiasi/rador/ FOTO

Etichete:
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 11:21

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 10:32

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Rusia a lansat în cursul nopţii un nou atac asupra Ucrainei, care afirmă că a doborât sau bruiat majoritatea dronelor. Una dintre ţinte a fost...

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)