Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti: România este o ţară unde antisemitismul este la un nivel foarte jos
Publicat de gabrielarotaru, 8 iulie 2015, 19:33
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer, a declarat, astăzi, la Dorohoi, că în România antisemitismul se manifestă la un nivel foarte scăzut, contrazicând astfel rapoartele organizaţiilor ce urmăresc acest fenomen.
”Dacă luăm un ultim raport al celor care urmăresc evoluţia antisemitismului în lume, România este pe un loc destul de sus, dar eu îl contrazic. Nu este vorba despre ceea ce apare pe Internet, pentru că după Internet ai putea să te alarmezi. În realitate, România este o ţară unde antisemitismul este foarte jos”, a precizat Vainer.
El a subliniat că în România există legislaţie împotriva antisemitismului şi a xenofobiei în general.
”Parlamentul a adoptat o modificare a ceea ce s-a numit Ordonanţa 31, Legea 107, care o aduce mai bine la vremurile noastre şi foarte importante sunt precizările privind Mişcarea legionară. (…) Intensa propagandă şi manifestare antisemită a fost mai cu seamă în anii ’30 când, după înfiinţarea Mişcării Cuziste, apare Mişcarea Legionară, care avea o justificare naţională. De aici până la antisemitismul feroce propagat a fost mare distanţă”, a arătat Vainer, subliniind că propaganda legionară ”a exacerbat antisemitismul”.
Referindu-se la momentul pogromului de la Dorohoi, din 1940, Vainer îl cataloghează ca fiind ”un moment de încăierare antisemită foarte violent şi cu pierderi de vieţi omeneşti”.
În prezent, Vainer consideră că antisemitismul este ”de cu totul altă natură şi nu este public”, iar meritul acestei situaţii îl atribuie guvernelor de după 1989, care ”au adus la tăcere antisemitismul ca formă de manifestare la lumina zilei”.
”Cel mai important este, că astăzi, de la ultimele alegeri, în Parlamentul României, nu avem reprezentanţii niciunui partid naţionalist. Această modificare a legii, a Ordonanţei 31, s-a votat într-o cvasi unanimitate, doar trei abţineri şi niciun vot contra”, a spus Vainer.
Totodată, preşedintele FCER a remarcat sprijinul financiar pe care-l oferă autorităţile române pentru reabilitarea sinagogilor din România.
Aurel Vainer a participat astăzi la Dorohoi la o serie de evenimente prin care s-au comemorat victimele pogromului din 1940.
La evenimentele de la Dorohoi a participat şi un grup de 90 de turişti din Israel, alături de autorităţi locale, parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului, precum şi ai comunităţilor evreieşti din România. (agerpres/ FOTO romania-actualitati.ro)