Vaslui: Furtuna a produs mai multe pagube în oraşul Negreşti
Publicat de gabrielarotaru, 9 iulie 2015, 18:50
O furtună puternică a produs astăzi după-amiază mai multe pagube în oraşul vasluian Negreşti.
Potrivit primarului de Negreşti, Vasile Voicu, mai multe case au fost inundate, apa s-a adunat pe străzi, iar un copac a căzut peste Centrul de Tineret, distrugând acoperişul.
‘Ploaia a produs pagube însemnate. Am cerut ajutorul pompierilor pentru înlăturarea efectelor ploii abundente. După aceste zile caniculare potopul s-a abătut peste oraş. Trebuie să ne mobilizăm să ajutăm persoanele afectate’, a declarat primarul oraşului Negreşti, Vasile Voicu.
La faţa locului intervin reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Negreşti. (agerpres/ FOTO vaslui.comisarul.ro)