(FOTO) Românii pot călători mai rapid spre Ungaria. A fost inaugurat lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad
Publicat de gabrielarotaru, 12 iulie 2015, 05:00 / actualizat: 12 iulie 2015, 7:04
De astăzi românii pot călători mai rapid spre Ungaria. Autorităţile din cele două ţări au inaugurat lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între localităţile Pecica şi Arad.
Odată cu darea în folosinţă a acestei porţiuni de drum rapid, premierul român şi vicepremierul Ungariei au participat şi la deschiderea oficială a unui nou punct de trecere a frontierei, Nădlac II, aflat la joncţiunea autostrăzilor A1 şi M43.
Primul-ministru Victor Ponta a anunţat ce alte tronsoane de autostradă vor fi date în folosinţă anul acesta.
Victor Ponta: Vreau să vă confirm că anul acesta se dau în folosinţă loturile până la Lugoj şi lotul I după Lugoj, iar anul viitor din Ungaria până dincolo de Sibiu se va merge pe autostradă. Bucata cea mai grea şi mai importantă, şi anume Sibiu-Piteşti, a fost aprobată ieri, este pe primul loc în proiectele de infrastructură rutieră finanţate de Comisia Europeană, s-au finalizat şi contestaţiile şi practic s-a început lucrul la studiul de fezabilitate.
Prezent şi el la deschiderea oficială a tronsonului de autostradă Pecica-Arad, vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a subliniat cât de importante sunt căile de transport rutier în relaţiile dintre statele Uniunii Europene.
Semjén Zsolt: În procesul de integrare, de unificare a Uniunii Europene în anii trecuţi am început să realizăm Europa fără frontiere. Deşi evenimentele din ultimele luni ne-au arătat că există mari provocări pentru Europa în privinţa migaţiei ilegale, acest lucru însă nu ne poate împiedica să avem în toate posibilităţile legături fără limite.
Noul punct de trecere a frontierei cu Ungaria, deschis şi el oficial astăzi, se află pe teritoriul României la aproximativ zece kilometri de Vama Nădlac, situată pe DN 7.
(rador/ FOTO romania-actualitati/Ioan Suciu)