Cinci răniţi după ce şoferul unei maşini a intrat într-o depăşire riscantă şi s-a ciocnit de un TIR
Publicat de Andreea Drilea, 19 iulie 2015, 22:06 / actualizat: 20 iulie 2015, 0:14
Cinci persoane au fost rănite, duminică seară, într-un accident petrecut pe DN 7, pe Valea Oltului, după ce şoferul unui autoturism Dacia Logan a intrat într-o depăşire riscantă şi s-a ciocnit de un TIR, în zona localităţii vâlcene Brezoi.
Şoferul unui autoturism Dacia Logan a intrat într-o depăşire fără a se asigura corespunzător şi s-a ciocnit de un TIR care circula regulamentar pe contrasens.
Trei persoane au fost rănite uşor şi alte două au suferit leziuni grave în urma impactului dintre cele două vehicule.
(Radio Iaşi/FOTO arhivă oradesibiu.ro)