Cazul fetei din Vaslui, violată de şapte tineri, a ajuns în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii
Publicat de gabrielarotaru, 22 iulie 2015, 09:12 / actualizat: 22 iulie 2015, 10:32
Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a-i verifica pe judecătorii şi procurorii care i-au lăsat în libertate pe agresori.
Anul trecut, la comiterea faptei, tinerii au fost arestaţi preventiv după ce au violat o elevă navetistă până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Ei au fost plasaţi apoi, în arest la domiciliu, iar în urmă cu o lună au fost eliberaţi prin decizia instanţei pe motiv că nu au mai avut până acum probleme cu legea. Cazul a generat numeroase reacţii în presă şi pe reţelele de socializare.
Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, admite că este normal ca opinia publică să fie revoltată de acest caz, dar extrem de prudent, a spus că aşteaptă rezultatul Inspecţiei Judiciare în acest dosar.
Robert Cazanciuc: Este decent şi prudent să aşteptăm mai întâi finalizarea rezultatelor Inspecţiei şi ulterior să vorbim de eventualele greşeli sau alte forme de vinovăţie. Evident că opinia publică este revoltată de un caz în sine, dar cred că până la finalizarea într-o primă instanţă, este destul de dificil să ne putem pronunţa neştiind exact toate detaliile unui dosar.
(Rador/FOTO jurnalul.ro)