Suceava: Rectorul Universităţii ”Ştefan cel Mare” – în ”Cartea de onoare a valorilor bucovinene”
Publicat de Andreea Drilea, 30 iulie 2015, 07:41
Rectorul Universităţii ”Ştefan cel Mare” (USV), prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, este al doilea sucevean înscris în ”Cartea de onoare a valorilor bucovinene” de la Prefectura Suceava, ceremonia de acordare a diplomei de excelenţă desfăşurându-se în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de miercuri.
Decizia cu privire la realizarea unei ”Cărţi de onoare a valorilor bucovinene” i-a aparţinut prefectului Constantin Harasim, iar rectorul USV a fost înscris în această carte pentru activitatea de profesor universitar, dar şi pentru modul în care conduce instituţia academică suceveană.
”Am dorit să omagiem astăzi (n.r. – miercuri) o personalitate deosebită, recunoscută în învăţământul universitar sucevean, profesorul Valentin Popa, cadru didactic de valoare deosebită pentru Universitatea Ştefan cel Mare, care şi-a desfăşurat activitatea timp de peste 25 ani într-o şcoală adevărată de ingineri, specialişti deosebiţi şi totodată caractere puternice. Activitatea ştiinţifică împletită cu cea didactică ca profesor vă recomandă ca un specialist de renume în domeniul universitar. V-aţi remarcat printr-o bogată activitate didactică şi de cercetare în domeniul tehnic, de-a lungul anilor, care v-a adus un prestigiu ştiinţific şi managerial recunoscut de comunitatea academică din ţară şi străinătate. Experienţa şi cunoştinţele dumneavoastră contribuie la o bună vizibilitate a universităţii sucevene în parteneriate viabile şi eficiente”, a spus Harasim.
Prefectul a arătat că, pe 7 iulie, la USV a avut loc un eveniment în premieră pentru România, respectiv întâlnirea şefilor de stat din Republica Moldova şi România, ocazie cu care preşedintele Nicolae Timofti a primit titlul de Doctor Honoris Causa, la ceremonia de decernare a distincţiei participând omologul său român Klaus Iohannis.
Valentin Popa a spus că este onorat şi primeşte această distincţie în numele întregii comunităţi academice sucevene. El a precizat că, pe lângă vizita celor doi şefi de stat, USV a găzduit anul acesta un alt eveniment important, şi anume şedinţa comună a trei Curţi Constituţionale, din România, Republica Moldova şi Lituania, la Suceava fiind prezenţi preşedinţii celor trei instituţii. El a menţionat că şi acest eveniment este unic în istoria învăţământului superior din România.
(Agerpres/FOTO arhivă svnews.ro)