Fotbal: Steaua Bucureşti a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor
Publicat de Lucian Bălănuţă, 6 august 2015, 07:55
Campioana României, Steaua Bucureşti, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2015-2016, fiind învinsă la limită în deplasare, cu scorul de 4-2 (1-2), de echipa sârbă Partizan Belgrad, miercuri seara, în cadrul manşei secunde a turului III preliminar al celei mai importante competiţii continentale intercluburi.
Meciul s-a disputat într-o atmosferă incendiară, creată de cei aproximativ 30.000 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului ‘Partizan’, care a contrastat cu cea de la jocul tur de pe Arena Naţională din Bucureşti, disputat cu porţile închise şi încheiat la egalitate, 1-1,
Partizan a reuşit deschiderea scorului în minutul 8, prin căpitanul Stefan Babovic, după o gafă a apărării Stelei, însă elevii lui Mirel Rădoi au restabilit rapid egalitatea, prin ghanezul Sulley Muniru, care l-a învins pe portarul Zivkovic cu un şut din interiorul careului, după o fază creată de Tade.
Steaua putea prelua conducerea pe tabela de marcaj în minutul 27, când Tade a expediat mingea în bară, la capătul unei acţiuni ofensive de toată frumuseţea a roş-albaştrilor.
Campioana României a trecut însă în avantaj după doar câteva minute, când algerianul Hamroun a fructificat o pasă a lui Adi Popa şi l-a învins pe portarul Zivkovic (min.33).
Partizan a început în forţă repriza secundă şi putea restabili echilibrul pe tabela de marcaj, însă atacantul bulgar Valeri Bojinov a trimis balonul în bară de la 11 m, după un fault în careu comis de Varela asupra lui Petrovic (min.48), fază în urma căreia africanul a văzut cartonaşul roşu şi a părăsit terenul, Steaua rămânând astfel în 10 jucători.
Gazdele au profitat de avantajul numeric şi au mărit presiunea la poarta Stelei, reuşind să marcheze de două ori într-un interval de nouă minute, mai întâi prin Marko Jevtovic (min.60), al cărui şut a fost deviat de un apărător al Stelei, păcălindu-l astfel pe portarul Cojocaru, iar apoi prin Andrija Zivkovic, bine servit de Oumaru (min.69).
Campioana Serbiei a pus capăt suspansului în prelungirile jocului, când a înscris pentru a patra oară, prin rezerva Nikola Trujic.
Graţie acestui succes, Partizan Belgrad şi-a asigurat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, în timp ce Steaua Bucureşti va evolua în play-off-ul celei de-a doua competiţii europene intercluburi, Europa League.
FK Partizan Belgrad – FC Steaua Bucureşti 4-2 (1-2)
Au marcat: Stefan Babovic (8), Marko Jevtovic (60), Andrija Zivkovic (69), Nikola Trujic (90+1), respectiv Sulley Muniru (11), Jugurtha Hamroun (33).
Belgrad, stadion ‘Partizan’, 30.000 de spectatori
Liga Campionilor – turul trei preliminar (manşa secundă)
Au evoluat echipele:
Partizan: 1. Zivko Zivkovic – 4. Miroslav Vulicevic, 6. Gregor Balazic, 44. Fabricio, 5. Nemanja Petrovic – 21. Marko Jevtovic – 8. Darko Brasanac, 10. Stefan Babovic (căpitan, 92. Nikola Trujic, min.90) – 15. Abubakar Oumarou, 86. Valeri Bojinov, (22. Sasa Ilic, min.60), 17. Andrija Zivkovic. Antrenor: Zoran Milinkovic.
Rezerve neutilizate: 12. Filip Kljajic – 13. Lazar Cirkovic, 23. Miroslav Bogosavac, 92. Nikola Trujic, 11. Nikola Ninkovic, 33. Ivan Saponjic.
Steaua: 12. Valentin Cojocaru – 22. Jean Sony Alcenat, 6. Paul Papp, 33. Fernando Varela (căpitan), 13. Alin Toşca – 11. Muniru Sulley, 21. Nicandro Breeveld (17. Alexandru Tudorie, min.72) – 77. Adrian Popa, 14. Jugurtha Hamroun (80. Gabriel Iancu, min.70) 7. Alexandru Chipciu (16. Guilherme, min.51) – 15. Gregory Tade. Antrenor: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă – 2. Cornel Râpă, 23. Aymen Tahar, 8. Lucian Filip.
Arbitru: Istvan Vad; asistenţi: Peter Berettyan, Laszlo Viszokai; arbitru de rezervă: Sandor Szabo (toţi din Ungaria). Delegat UEFA: Mark Blackbourne (Anglia); observator UEFA pentru arbitri: Luciano Luci (Italia).
Cartonaşe galbene: Alcenat (54), Hamourn (56), Guilherme (57), Breeveld (61), Trujic (90+2), Babovic (90+3)
Cartonaş roşu: Varela (48)
Tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor şi Europa League va avea loc vineri, la sediul UEFA de la Nyon (Elveţia).
(Agerpres/ FOTO sportnews.ro)