Japonia: 70 de ani de la bombardamentul nuclear de la Nagasaki
Publicat de Andreea Drilea, 9 august 2015, 05:12 / actualizat: 9 august 2015, 6:14
La trei zile după Hiroshima, Nagasaki comemorează duminică atacul nuclear care a distrus acest oraş din vestul Japoniei şi a ucis aproximativ 74.000 de persoane în urmă cu 70 de ani, transmite AFP.
La 9 august 1945, la ora 11.02, explozia atomică a distrus 80% din clădirile din Nagasaki, printre care celebra sa catedrală Urakami, situată la 500 de metri de punctul impactului.
Duminică, exact la aceeaşi oră (02.02 GMT), populaţia va păstra un minut de tăcere, în timp ce clopotele şi sirenele vor răsuna în întreg oraşul, vechi nod al schimburilor comerciale dintre Japonia şi străinătate şi oraş cunoscut pentru importanta sa comunitate creştină.
Numit ‘Fat Man’, dispozitivul exploziv cu plutoniu era destinat să fie aruncat deasupra oraşului Kokura (la nord de Nagasaki), unde se afla o importantă fabrică de armament. Condiţii meteorologice nefavorabile au forţat bombardierul american B-29 să îşi schimbe ţinta.
Cu trei zile înainte, o primă bombă atomică – ‘Little Boy’ – a făcut 140.000 de morţi la Hiroshima (vest). Aceste două bombardamente au constrâns Japonia să capituleze şi au pus capăt Războiului din Pacific.
În decembrie 1967, guvernul nipon şi-a luat angajamentul solemn să nu fabrice, să nu deţină ori să lase să intre pe teritoriul său arme nucleare.
Oraşele devastate Hiroshima şi Nagasaki încearcă prin ceremonii şi campanii împotriva armelor nucleare să perpetueze amintirea acestor dezastre, chiar dacă supravieţuitorii celor două bombardamente dispar de-a lungul anilor.
(Agerpres/FOTO en.wikipedia.org)