Şah: Doi români vor concura la Cupa Mondială de la Baku
Publicat de Andreea Drilea, 20 august 2015, 18:33
Doi şahişti români vor participa la Cupa Mondială de şah, ediţia 2015, competiţie care va avea loc la Baku, în Azerbaidjan, în perioada 10 septembrie – 5 octombrie.
Cei doi sunt Constantin Lupulescu, actualul campion naţional al României, după turneul care a avut loc, în luna aprilie, în staţiunea Călimăneşti, precum şi Liviu – Dieter Nisipieanu, născut la Braşov, care reprezintă acum Germania.
La Cupa Mondială vor participa 128 de jucători din toate continentele, iar sistemul de joc este cel eliminatoriu.
(Agerpres/FOTO arhivă informatia-zilei.ro)