Ascultă Radio România Iași Live

UE va supune anul viitor la teste de stres un număr de 50-60 de bănci din zona euro

Publicat de Andreea Drilea, 21 august 2015, 17:43

Un număr cuprins între 50 şi 60 de bănci din zona euro vor fi incluse anul viitor în următoarea rundă de teste de stres la care vor fi spuse principalele bănci din Uniune Europeană, mai puţin de jumătate faţă de numărul inclus la precedentul exerciţiu care a avut loc în 2014, a declarat joi un oficial de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Anterior, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat la rândul său că următoarea rundă de teste de stres ce vor fi derulate în rândul celor mai importante bănci din Uniunea Europeană va avea loc în primul trimestru al anului următor, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul celui de al treilea trimestru.

‘Vom utiliza criteriile EBA pentru a stabili amploarea exerciţiului. În opinia mea va fi vorba de aproximativ 50-60 de bănci, cele mai importante pentru astfel de teste de stres’, a declarat Daniele Nouy, preşedintele Consiliului de supervizare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), într-un interviu acordat postului finlandez de televiziune YLE.

În 2014, BCE a testat un număr de 130 de bănci din zona euro, într-un exerciţiu de amploare destinat să îmbunătăţească încrederea în acest sector, înainte ca BCE să preia atribuţiile de supervizor bancar în zona euro, începând din luna noiembrie a anului trecut.

Un test de rezistenţă este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituţiilor bancare.

(Agerpres/FOTO arhivă rador.ro)

Etichete:
Funeralii Papa Francisc/Sicriul va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 11:38

Funeralii Papa Francisc/Sicriul va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00

Sicriul Papei Francisc va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00 (7:00 GMT), a anunţat Vaticanul....

Funeralii Papa Francisc/Sicriul va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 11:21

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 10:32

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Rusia a lansat în cursul nopţii un nou atac asupra Ucrainei, care afirmă că a doborât sau bruiat majoritatea dronelor. Una dintre ţinte a fost...

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc