Iași: Bărbat accidentat pe trecerea de pietoni
Publicat de andreeadaraban, 23 august 2015, 13:06
Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Iaşi a fost transportat la spital după ce în cursul dimineţii de astăzi a fost călcat de o maşină în timp ce traversa regulamentar strada.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat că poliţiştii rutieri au fost sesizaţi în legătură cu un accident rutier produs pe Bulevardul C.A. Rosetti din municipiu.
‘În urma primelor verificări, a rezultat că un tânăr de 29 ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul C.A. Rosetti, nu s-ar fi asigurat la efectuarea virajului la dreapta acroşând un pieton, care traversa regulamentar partea carosabilă. Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ’, a spus Anca Vâjiac.
Potrivit medicilor de la Spitalul Sfântul Spiridon, pietonul a suferit răni uşoare, iar starea sa de sănătate este stabilă.
Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Agerpres/ FOTO telegrafonline.ro)