Ascultă Radio România Iași Live

Seceta reduce producţiile de legume şi fructe cu peste 20% în acest an

Publicat de Andreea Drilea, 1 septembrie 2015, 16:27

Producţiile de legume şi fructe din acest an vor fi mai mici cu peste 20% din cauza secetei prelungite, iar din toamnă preţurile s-ar putea majora semnificativ la aceste produse, apreciază Aurel Tănase, directorul executiv al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România.

‘Reducerea producţiei de legume şi fructe va fi de peste 20% în acest an din cauza secetei şi se va manifesta cel puţin la culturile care au prins înfloritul în perioada de maximă temperatură. La ora actuală, piaţa este suficient de bine aprovizionată din producţia internă, este diversă şi nu sunt probleme. Luna august a fost traversată cu bine, pentru că populaţia a fost în vacanţă, iar consumul a fost mai mic, însă, în ultima vreme, se simte un interes pentru produsele care fac obiectul conservării pentru iarnă’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Prodcom.

În ceea ce priveşte preţurile legumelor şi fructelor, Tănase susţine că deja se fac simţite în pieţe unele majorări, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, mai ales la ceapă şi cartofi.

‘Se simte deja o creştere de preţ, mai ales la ceapă şi la cartofi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De exemplu, ceapa se vindea cu 0,9 lei pe kilogram, iar acum a ajuns la 2 – 2,2 lei/kg. Acelaşi efect va fi şi la cartofi, pentru că producţiile vor fi anul acesta mai mici cu cel puţin 30-40%, în condiţiile în care tuberculii nu au crescut. Acum, cartoful în pieţe se vinde cu 1,5 lei pe kilogram, chiar a sărit la 2 lei, în timp ce anul trecut preţul din fermă era de 0,5 – 0,6 lei pe kilogram, iar în pieţe ajungea până la un leu pe kilogram’, a explicat Tănase.

Şeful Prodcom a precizat că a solicitat conducerii Ministerului Agriculturii un ajutor financiar pentru producătorii de legume şi fructe care au înregistrat pagube din cauza secetei, însă, deocamdată, se lucrează la centralizarea suprafeţelor afectate.

‘Ne-am întâlnit cu conducerea Ministerului Agriculturii şi am solicitat îndreptarea atenţiei către acest sector. La legume, excesul de temperatură şi diferenţa mare între zi şi noapte au făcut ca o bună parte din flori să avorteze, chiar până la 40%, cu efect asupra scăderii producţiei, iar la fructe seceta a dus, mai ales în incintele neirigate, la o necreştere a fructului, ceea ce îl face nevandabil comercial, oferta orientându-se mai mult pe partea industrială. Sunt două categorii de producători spre care se îndreaptă atenţia autorităţilor, respectiv micul producător, cu un program de minimis, şi fermele mari, cu o estimare a devierilor nefavorabile şi o acoperire parţială în 2016. Probabil, în această perioadă, se notifică primăriile în raza cărora sunt suprafeţele afectate pentru deplasarea unor comisii şi încercarea de centralizare în vederea definirii unei anumite valori’, a explicat Aurel Tănase.

Suprafaţa cultivată cu legume în acest an, aflată în evidenţa asociaţiei, este de 243.000 de hectare, din care 100.000 de hectare cu cartofi. Circa 65% din total reprezintă suprafeţele care fac obiectul autoconsumului, diferenţa fiind cea care intră pe partea comercială a micului producător sau în pieţe, supermarketuri şi ca materie primă pentru procesare.

‘Pe partea de procesare sunt ceva probleme, mai ales la roşii. Deşi am insistat pe un sprijin de 1.400 euro pe tonă, totuşi, nu s-au realizat suprafeţele la care noi ne aşteptam şi, la ora actuală, se simte un deficit de 30-40% faţă de nevoile fabricilor. Avem capacităţi de procesare în România de peste 300.000 de tone, cantitate materie primă procesată, dar, din păcate, nu sunt acoperite cu materiile prime necesare, deoarece producerea de legume, atât comerciale, cât şi industriale, presupune un risc, un efort, o incintă irigată şi de foarte multe ori, este şi cazul anului acesta, producţia este ‘lovită’ de consum şi acest lucru se răsfrânge asupra preţului’, a spus şeful Prodcom.

Potrivit sursei citate, legumele din solarii au un preţ de cost de 0,9 -1 leu pe kilogram, dar producătorii au fost nevoiţi să vândă în pierdere, cu doar 0,6 – 0,8 lei/kg, iar acest lucru i-a descurajat.

În România, funcţionează în prezent peste 20 de fabrici de procesare legume-fructe, în totalitate modernizate, acestea oferind pe piaţă ‘produse europene şi de calitate’.

‘Din punct de vedere al industrializării, sub aspectul capacităţilor stăm bine, fabricile sunt modernizate, dar mai trebuie să corelăm cantităţile de materii prime cu necesarul de consum’, a adăugat Aurel Tănase.

Potrivit unui raport elaborat de Institutul Naţional de Statistică (INS), resursele totale de legume ale României au crescut în anul 2013/2014 cu aproape 9% faţă de anul precedent, până la 4,4 milioane de tone, dar s-au diminuat cu 4,5% comparativ cu nivelul resurselor din anul 2011/2012.

În anul 2011/2012, resursele totale de legume au fost de 4,58 milioane tone, cel mai bun an din ultimii cinci.

Potrivit analizei statistice, exporturile de legume ale României în anul 2013/2014 au ajuns la cel mai înalt nivel al perioadei analizate, fiind mai mari de aproximativ trei ori faţă de nivelul minim din anul 2008/2009, de 29.500 tone.

Astfel, au fost exportate 83.600 tone de legume în anul 2013/2014, cu 24% mai mult decât în anul precedent (67.500 tone) şi cu 18,5% mai mult decât în 2011/2012 (70.500 tone). Importurile de legume şi produse din legume (inclusiv pepeni) au scăzut cu 13,6%, de la 488.500 tone în 2012/2013, cel mai înalt nivel din perioada analizată, la 422.000 tone anul trecut.

În ceea ce priveşte nivelul consumului intern de legume şi produse din legume (inclusiv pepeni) în anul 2013/2014, acesta a fost cu 4,8% mai mic faţă de anul 2011/2012, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al perioadei analizate, dar cu 8,7% mai mare faţă de anul 2012/2013 (nivelul minim). Comparativ cu anul precedent s-a menţinut ponderea de peste 80% a consumului uman din consumul intern.

Datele INS arată că în anul 2013/2014 consumul de legume şi fructe a reprezentat 3,559 milioane tone din totalul resurselor, în 2012/2013 – 3,287 milioane tone, iar în 2011/2012 – 3,708 milioane tone.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 13:30

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim,...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 12:28

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională, în ultimii 2 ani, din cauza reţelelor de socializare. Conform datelor...

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei