9 septembrie… o cronologie a valorilor

Publicat de nicolaetomescu, 8 septembrie 2018, 22:20

feature: Nicolae Tomescu și Silviu Jitaru

9 septembrie 1896: A intrat, definitiv, în galeria oamenilor care nu sunt uitați, Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc…

• A desfăşurat, la Iaşi şi la Bucureşti, o activitate de actor, director de scenă, autor dramatic, conducător de trupă şi director de teatru, precum şi de profesor. Matei Millo a fost un fervent susţinător al repertoriului naţional şi un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri. A cultivat, în teatrul românesc, interpretarea realistă, reacţionând împotriva stilului declamator. Concepţia artistică a lui Matei Millo a influenţat, cu forță, teatrul românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Ca autor dramatic, a scris comedii satirice. Jocul lui Millo se caracteriza printr-un fin simţ de observaţie, sobrietate, capacitate de nuanţare, minuţiozitate în caracterizarea variată a personajelor, umor şi vervă neobosită. Printre rolurile care i-au asigurat popularitatea se numără travestiurile Chiriţa, Mama Angheluşa, Ciubăr din Despot-Vodă, Barbu Lăutaru de Vasile Alecsandri, Shylock – Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare, Sancho Panza din Don Quijote de Cervantes, Baba Hîrca...

  *

• 9 septembrie 1885, 9/21: S-a născut matematicianul Victor Vâlcovici.

A urmat şcoala primară şi liceul la Brăila (actualul Colegiu Naţional „Nicolae Bălcescu”), fiind des întâlnit în coloanele „Gazetei matematice”, în calitate de rezolvitor de probleme, apoi de colaborator. A devenit student al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, avându-i ca profesori pe Spiru Haret şi Gheorghe Ţiţeica. A obţinut rezultate excepţionale, deschizându-i-se o carieră universitară, printr-o bursă la Universitatea din Göttingen. Lucrarea sa de doctorat Mişcări fluide discontinue cu două linii libere, care corespundea preocupării ştiinţifice ale epocii, a atras atenţia specialiştilor şi a fost des citată în scrierile referitoare la aceste fenomene. Rezultatele sale în legătură cu schema considerată, numită în lucrările de specialitate „schema Vâlcovici-Birkhoff”, au fost expuse în detaliu de Umberto Cisotti, apoi reluate de Garet Birkhoff. Reîntors în ţară, Victor Vâlcovici a preluat catedra de matematică la Universitatea din Iaşi, unde i-a succedat lui Dimitrie Pompeiu. În 1921, în urma înfiinţării Şcoalei Politehnice din Timişoara, graţie stăruinţelor lui Traian Lalescu, Vâlcovici devine profesor la Timişoara şi este ales rector al noului centru de învăţământ superior tehnic. Cu simţul datoriei împlinite, lăsând la Timişoara un institut înfloritor, Vâlcovici se stabileşte ca profesor de mecanică, în 1930, la Universitatea din Bucureşti, activând până în 1962, când a fost ales membru al Academiei Române. În 1965 a devenit membru titular al Academiei…

                              *

• 9 septembrie 1991: A murit Henri H. Stahl, sociolog, jurist şi istoric.

Începând cu anul 1925, s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti; până în 1955, a luat parte la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti. A fost asistent la catedra de sociologie şi director al „Fundaţiilor Culturale Regale”. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice, cu precădere din domeniul sociologiei rurale, dar şi de metode de investigaţie sociologică sau sociologia oraşelor. În 1939, a fost numit director al statisticii administrative la Institutul de statistică. În 1943, s-a înfiinţat catedra de sociologie rurală, unde a devenit conferenţiar; ulterior, a preluat şi catedra de sociologie generală. În 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, studiul sociologiei este interzis, iar activitatea lui Henri H. Stahl este curmată (brusc). După război, a urmat o perioadă dificilă. A fost nevoit să lucreze ca desenator tehnic la Institutul de Urbanism, mai mult – scos la pensie în 1956. Abia în 1966, odată cu relaxarea presiunii ideologice, este rechemat în învăţământ. În aceste condiţii, Stahl a putut să urmărească din nou preocupările sale şi, prin urmare, a trecut din nou la organizarea cercetărilor monografice. Drept rezultat a publicat lucrări importante de sociologie şi sociologie istorică. În 1969, a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice şi membru al Academiei Române. În 1990, a fost ales membru titular al Academiei. A fost cavaler al Legiunii de Onoare. A murit în 1991, la vârsta de 90 de ani…

*

„Am ucis oameni în războaie şi am provocat oameni la duel pentru a-i ucide. Am pierdut la cărţi, am trăit pe spinarea ţăranilor şi, mai mult decât atât, i-am pedepsit, am trăit în destrăbălare şi am dezamăgit oameni… aşa am trăit timp de 10 ani”, mărturisea Lev Tolstoi -*28 august(sv)/9 septembrie (sn) 1828, Iasnaia Poliana – 7 noiembrie (sv)/20 noiembrie (sn) 1910, Astapovo. Treptat, a găsit puterea de a părăsi stilul monstruos de viaţă şi de a se desprinde chiar din mediul său aristocratic (a parcurs un drum plin de cotituri, de la clasa nobililor căreia îi aparținea, către poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind în cele din urmă exponentul intereselor țărănimii patriarhale)… Operele lui Tolstoi – reprezentant strălucit al realismului mondial – nu sunt doar rezultate ale observaţiei obiective, ci transmit experienţe proprii, prin situaţii desemnate în opere şi trăite personal de autor, prin personaje inspirate de oameni apropiați/altele care îi exprimă idei, sentimente, crâmpeie din viaţa sa personală (Olenin din „Cazacii”, Levin din „Anna Karenina”, Andrei şi Pierre, din „Război şi pace”). Ceea ce primează la Lev Nicolaevici Tolstoi sunt experienţa personală şi studiul psihologic.

Două subiecte l-au atras precum un magnet, anume viața și moartea; au fost reexaminate în fiecare nouă scriere, cu o complexitate mereu sporită. A lăsat omenirii o moștenire literară incredibilă: un roman istorico-psihologic de mari proporții („Război și Pace”), un roman social de moravuri („Anna Karenina”), un roman social („Învierea”), o trilogie autobiografică („Copilăria”, „Adolescența”, „Tinerețea”), numeroase nuvele și povestiri („Cazacii”, „Dimineața unui moșier”, „Moartea lui Ivan Ilici”, „După bal”, „Hagi Murad” și altele), drame („Puterea întunericului”, „Roadele instrucțiunii”, „Cadavrul viu”), povestiri populare, basme și istorisiri pentru copii, articole publicistice, de critică literară sau literatură științifică (studii despre probleme de artă, articole pe teme politico-sociale, tratate etico-religioase etc.), un jurnal intim și o bogată corespondență. Lev Tolstoi a oglindit în opera sa Rusia de la începutul veacului al XIX-lea (războiul împotriva lui Napoleon), dar mai ales Rusia din perioada 1861-1905. În cei aproape 60 de ani de activitate pe tărâm literar, Tolstoi a cercetat cu atenție realitatea rusă și a meditat la rezolvarea problemelor legate de viața poporului…