(STUDIU) Populaţia lumii se va apropia de 10 miliarde în 2050
Publicat de gabrielarotaru, 9 septembrie 2015, 10:48
Populaţia lumii se va apropia de 10 miliarde de locuitori în 2050, comparativ cu 7,3 miliarde la cât se cifrează în 2015, potrivit unui studiu al Institutului francez pentru studii demografice (Ined) realizat o dată la doi ani, publicat astăzi, informează AFP.
Numărul de locuitori a crescut de şapte ori în ultimele două secole şi ar urma să continue să crească ‘până ce ar putea ajunge la 11 miliarde la sfârşitul secolului al XXI-lea’, potrivit estimărilor Ined, care îşi realizează studiile în paralel cu cele ale Naţiunilor Unite, ale Băncii Mondiale sau altor mari instituţii naţionale.
Cu toate acestea, creşterea demografică este în declin. După un vârf de peste 2% pe an în urmă cu 50 de ani, ea a scăzut de atunci la jumătate (1,2% în 2015) şi ar continua să scadă, într-un secol, până aproape de stabilizarea populaţiei mondiale.
Această descreştere are legătură cu diminuarea fertilităţii: 2,5 copii în medie pe femeie astăzi în lume, comparativ cu dublul (5 copii) cât era în 1950. Însă, aici se înregistrează mari disparităţi în funcţie de regiune şi ţară.
Fertilitatea cea mai scăzută se înregistrează în Portugalia şi Coreea de Sud (1,2 copii pe femeie), iar cea mai ridicată în Niger (7,6 copii).
Printre regiunile unde aceasta rămâne mai mare de trei copii se numără aproape toată Africa, câteva ţări din Orientul Mijlociu, regiuni care includ Afganistanul, nordul Indiei şi Pakistanul. Tocmai aici s-ar afla grosul creşterii demografice la nivel mondial în viitoarele decenii, precizează Ined.
Va exista, de asemenea, o ‘formidabilă creştere’ a populaţiei Africii, care ar putea deveni de patru ori mai numeroasă până la sfârşitul secolului, trecând de la 1,2 miliarde de locuitori în 2015 la 4,4 miliarde în 2100, în pofida faptului că mulţi africani mor din cauza flagelului numit SIDA, subliniază institutul francez.
O persoană din şase trăieşte astăzi în Africa, iar în decurs de un secol se va ajunge, probabil, la una din trei. În sudul Saharei, populaţia ar putea trece de la puţin peste 950 de milioane de locuitori în 2015 la aproape 4 miliarde în 2100.
China este astăzi ţara cea mai populată din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, însă India (1,3 miliarde) ‘ar urma să treacă în faţă, probabil înainte de 2030, datorită fertilităţii mai crescute (2,3 copii pe femeie în medie în India, comparativ cu 1,7 în China).
Grupul celor 7 cele mai populate ţări din lume (China, India, SUA, Indonezia, Brazilia, Pakistan şi Nigeria) totalizează în prezent 3,85 de miliarde de locuitori, adică mai mult de jumătate din populaţia mondială. (agerpres/ FOTO descopera.ro)