Deschiderea Stagiunii la Opera Națională Română Iași marcată și în acest an de spectacolul „Magia serii în sunet şi lumină”
Publicat de , 9 septembrie 2015, 18:34 / actualizat: 10 septembrie 2015, 19:21
Opera Națională Română Iași vă invită la cea de-a cincea ediție a spectacolului de operă în aer liber „Magia serii în sunet şi lumină”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20.30, pe esplanada Teatrului Național Iași.
Momentele deosebite vor fi susținute de corul, soliștii și orchestra Operei Naționale Române Iași sub bagheta dirijorului Traian Ichim.
Surpriza ediției din acest an o reprezintă prezența baletului pe scenă, care se va afla pentru pentru prima oară în cadrul spectacolului. Coregrafia este semnată de balerina Ileana Iliescu, artista care a reușit să strălucească pe scenele internaționale.
Accesul publicului este liber. (Radio Iași/ FOTO Facebook Opera Nationala Romana Iasi, 7 est.ro)