Ascultă Radio România Iași Live

Kremlin: Amplasarea de arme nucleare americane în Germania va necesita contramăsuri din partea Rusiei

Publicat de Andreea Drilea, 23 septembrie 2015, 13:20

Decizia Germaniei de a amplasa pe teritoriul său arme nucleare americane amplifică tensiunile în Europa, încalcă echilibrul strategic şi necesită din partea Rusiei adoptarea de măsuri în vederea apărării securităţii sale naţionale, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează agenţia de presă TASS.

‘Desigur, acesta este încă un pas – din păcate, foarte serios – în direcţia amplificării tensiunilor pe continentul european. Din păcate, în cazul realizării acestui pas – şi se poate spune că ei se îndreaptă cu hotărâre spre realizarea lui – acest lucru ar putea duce la încălcarea echilibrelor strategice din Europa şi de aceea va fi necesar, fără îndoială, ca Rusia să ia contramăsurile necesare, contramăsuri pentru restabilirea parităţii’, a subliniat Peskov, potrivit căruia amplasarea de arme nucleare americane în Germania ‘nu este un pas în direcţia întăririi stabilităţii, în direcţia majorării încrederii şi întăririi securităţii în Europa’.

Secretarul de presă al lui Vladimir Putin nu a detaliat contramăsurile la care se gândeşte Moscova. ‘Aceştia sunt paşii necesari pentru asigurarea securităţii naţionale a Rusiei şi restabilirea parităţii strategice’, s-a limitat să spună Peskov.

Postul de televiziune german ZDF a anunţat marţi că SUA ar intenţiona să amplaseze un număr de circa 20 de bombe nucleare de tipul B61-12 la baza aeriană din oraşul german Büchel (landul Renania-Palatinat, sud-vestul Germaniei). Informaţia nu a fost confirmată de Ministerul Apărării al Germaniei.

Potrivit unor experţi, la baza aeriană din Büchel s-ar afla în prezent între 10 şi 20 de focoase nucleare americane rămase din perioada războiului rece. În fiecare an, în aşa-zisa perioadă de marşuri pascale din Germania, ai căror participanţi militează împotriva militarismului, lângă baza aviatică se desfăşoară numeroase mitinguri. Protestatarii cer scoaterea bombelor nucleare de pe teritoriul Germaniei.

(Agerpres/FOTO arhivă publika.md)

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani