Preşedintele Klaus Iohannis va susţine un nou discurs la ONU
Publicat de gabrielarotaru, 29 septembrie 2015, 09:34
Preşedintele Klaus Iohannis are astăzi programat un nou discurs în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
Aceasta este cea de-a treia intervenţie pe care şeful statului o susţine în faţa liderilor mondiali, după ce zilele trecute şeful statului s-a referit la egalitatea de gen şi capacitatea femeilor, dar şi la agenda de dezvoltare durabilă.
Totodată, Klaus Iohannis va participa la summitul liderilor pentru contracararea grupării Statul Islamic şi a extremismului violent, summit iniţiat şi găzduit de preşedintele american, Barack Obama.
După amiază în agenda preşedintelui Klaus Iohannis mai figurează şi o participare la întâlnirea organizată de preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar Kitarovic, care îi reuneşte pe liderii din zona Mării Negre, a Mării Adriatice şi a Mării Baltice. (rador/ FOTO gazetadenavodari.ro)