Ascultă Radio România Iași Live

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, trimis în judecată pentru corupţie

Publicat de , 29 septembrie 2015, 15:50

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată marţi, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.

Procurorii DNA au mai decis trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fiicei procurorului, Bianca Mădălina Eva şi a nepotului său, Ioan Eva, pentru mărturie mincinoasă, informează un comunicat al DNA remis marţi AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunilor mai – iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligenţele profesionale ‘ca să fie bine pentru toată lumea’, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.

‘Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanţă clasarea unei cauze penale, respectiv renunţarea la urmărirea penală faţă de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluţia a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian’, se arată în comunicat.

După soluţionarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 – ianuarie 2015, Emilian Eva a pretins şi primit de la medicul respectiv diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată.

Potrivit sursei citate, în perioada respectivă, medicul i-a furnizat lui Emilian Eva, în scopul menţionat mai sus, diverse bunuri, sub forma unor opere de artă, evaluate la suma de 16.900 de euro (constând într-un număr de 13 picturi), sume de bani, sub forma unor pretinse împrumuturi, în cuantum de 3.900 de euro şi foloase necuvenite (sub forma unui comision de 13.000 de euro perceput de inculpat cu ocazia unei tranzacţii perfectate de martorul denunţător), toate în cuantum de 33.800 euro.

De asemenea, în perioada ianuarie-februarie 2015, beneficiind de ajutorul fiicei sale, Bianca Mădălina Eva, procurorul a obţinut de la ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, un certificat de export definitiv şi a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii un număr de trei tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii aflate pe teritoriul statului mai sus menţionat, una dintre aceste picturi fiind pretinsă şi primită cu titlu de mită.

Procurorii DNA mai arată că în intervalul august 2014 – iunie 2015, Emilian Eva a achiziţionat, în vederea revânzării, şi a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacţiilor intermediate unui număr de peste 200 de picturi, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

Din analiza declaraţiei de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că Emilian Eva a făcut în cuprinsul ei menţiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicţie cu situaţia de fapt descrisă mai sus.

Procurorul i-a implicat şi pe ceilalţi doi inculpaţi care, cu ocazia audierilor realizate în prezenta cauză, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care au fost întrebaţi, în sensul că nu au recunoscut ajutorul dat inculpatului în tranzacţionarea tablourilor.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui imobil şi asupra a 126 de tablouri ce aparţin inculpatului Emilian Eva.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. (Agerpres/ FOTO romaniajournal.ro)

Etichete:
Aproximativ 970.000 de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, de Sfântul Andrei
Prim plan sâmbătă, 30 noiembrie 2024, 06:24

Aproximativ 970.000 de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, de Sfântul Andrei

Aproximativ 970.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, precum şi derivate ale acestora, îşi sărbătoresc onomastica,...

Aproximativ 970.000 de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, de Sfântul Andrei
CCR amână pentru 2 decembrie dezbaterile pe solicitarea de anulare a primului tur de scrutin
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 16:32

CCR amână pentru 2 decembrie dezbaterile pe solicitarea de anulare a primului tur de scrutin

Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17,00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş,...

CCR amână pentru 2 decembrie dezbaterile pe solicitarea de anulare a primului tur de scrutin
IAȘI: Manifestări de Ziua Națională a României, duminică, 1 decembrie 2024
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 12:51

IAȘI: Manifestări de Ziua Națională a României, duminică, 1 decembrie 2024

Ziua Națională a României, duminică, 1 decembrie 2024, va fi marcată la laşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, dar şi prin...

IAȘI: Manifestări de Ziua Națională a României, duminică, 1 decembrie 2024
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 10:03

Galaţi: Şoferul de TIR care a provocat accidentul soldat cu decesul a trei persoane, reţinut pentru 24 de ore

Şoferul de TIR care a provocat joi, pe DN 26, accidentul soldat cu decesul a trei persoane, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica...

Galaţi: Şoferul de TIR care a provocat accidentul soldat cu decesul a trei persoane, reţinut pentru 24 de ore
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 08:42

(AUDIO) Accident mortal în județul Bacău

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 04:30, un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism MCV cu 7 locuri pe DN2-E85 dinspre...

(AUDIO) Accident mortal în județul Bacău
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Prim plan vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară