Iaşi: Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană, vineri 9 octombrie
Publicat de gabrielarotaru, 5 octombrie 2015, 19:48 / actualizat: 6 octombrie 2015, 8:30
Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi vineri, pentru ca pelerinii să se poată închina. Tot vineri, o delegaţie de preoţi de pe Muntele Athos va aduce la Iaşi racla cu moaştele Sfintei Maria Magdalena.
De astăzi aproximativ 100 de jandarmi şi 120 de poliţişti locali vor fi prezenţi în principalele puncte unde sunt organizate manifestări cu ocazia sărbătorilor Iaşului.
Primarul interimar al municipiului, Mihai Chirica, a precizat că persoanele antrenate în această acţiune se vor concentra pe combaterea acţiunilor de furt din buzunare şi actelor de violenţă şi vor monitoriza prezenţa cerşetorilor.
Cu ocazia sărbătorilor va fi închisă doar strada Sarmisegetuza din cartierul Alexandru cel Bun, unde va fi organizat Parcul de distracţii. (radioiasi/ Constantin Mihai/ FOTO apaceavie.ro)