Dosar Microsoft: Cocoş, Sandu şi Dumitru şi-au recunoscut faptele
Publicat de Andreea Drilea, 12 octombrie 2015, 14:01
Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru şi-au recunoscut faptele în dosarul Microsoft, luni, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în timp ce Gheorghe Ştefan a negat acuzaţiile.
Cei trei doresc să beneficieze de procedura simplificată, în care pedeapsa este redusă cu o treime dacă inculpaţii recunosc faptele aşa cum sunt expuse în rechizitoriul întocmit de procurori.
‘În 2009, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au venit şi mi-au propus să vândă 80 de mii de licenţe Microsoft. Trebuia să intervin la Ministerul Comunicaţiilor, să refac conexiunea cu ministrul Sandu. Era o continuare, mi-au spus că sunt unici distribuitori şi că au preţul cel mai bun de pe piaţă. Nu-l ştiam pe Sandu, dar ştiam că e prieten cu Gheorghe Ştefan, Gheorghe Flutur şi Florin Popescu. Am apelat la Ştefan, care locuia la mine la Eurohotel’, a afirmat, luni, în instanţă, Dorin Cocoş.
El a povestit cum, după câteva zile, a avut o întâlnire cu Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Claudiu Florică, iar acesta a explicat că e vorba de un contract ce se desfăşoară din 2004, care trebuia reînnoit pentru că licenţele expiraseră. Era vorba de o sută de mii de licenţe Microsoft folosite de Guvern, a precizat Cocoş.
‘Costul acestui contract era de 80 milioane de euro. Discountul acordat de Microsoft era de 15-20% din valoarea contractului. Discountul urma să îl împărţim. (…) Ministrul nu a spus nimic. Voia să verifice cele spuse de Florică. La o săptămână, ne-am întâlnit din nou şi Sandu a confirmat că licenţele expiră şi trebuie altele, tot de la Microsoft. Florică a venit cu propunerea de a împărţi comisionul de 16 milioane de euro, comision încasat chiar de el pe o firmă din Irlanda. Fiecare participant trebuia să ia câte 4 milioane de euro. Trebuia să desemnăm câte un reprezentant care să se ocupe de partea tehnico-financiară şi să încaseze comisionul’, a spus Dorin Cocoş.
El a adăugat că i-a precizat lui Florică faptul că partea sa va fi folosită pentru campania PDL-ului din 2009, iar banii să fie livraţi în contul lui Dinu Pescariu.
‘În campania din 2009 i-am cerut lui Pescariu să facă următoarele plăţi: 500 de mii de euro pentru o firmă în China avans şi 300 de mii de euro pentru o filială din Austria a acestei firme, pentru materiale publicitare – geci, pixuri, 27 containere de materiale. Valoarea finală a contractului a fost de 3,3 milioane de euro, restul de bani fiind plătiţi fie de mine, fie din banii lui Dumitru Nicolae. Personal, mi-au rămas în jur de 1,2 milioane de euro din afacere. 700 de mii împrumut bancar care se regăseşte şi în declaraţia de avere a fostei soţii şi 550 de mii cash, aduşi de Pescariu’, a explicat Cocoş.
Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.
Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat.
‘La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României’, preciza DNA.
Astfel, în primăvara anului 2009, a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
‘În cursul procedurii de achiziţie, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoş a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro. Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecinţă, la 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare’, potrivit procurorilor.
(Agerpres/FOTO arhivă abcnews.go.com)