Un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților prevede ca elevii să meargă la cursuri numai dimineața
Publicat de isoreanu, 13 octombrie 2015, 16:13
Toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal ar urma să meargă la cursuri doar dimineaţa, potrivit unui proiect de modificarea a legii educaţiei adoptat astăzi de deputaţi.
Dacă va intra în vigoare, prevederea ar urma să fie aplicată din anul şcolar 2018-2019.
Deputatul PNL, Raluca Turcan, membru în Comisia de Învăţământ, susţine că astfel vor creşte performanţele elevilor, dar şi siguranţa acestora.
Actul normativ va fi trimis spre examinare Senatului, care este for decizional în acest caz. (rador/ FOTO epochtimes-romania.com)