39 de unități de învățământ din Iași își suspendă astăzi, cursurile, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva
Publicat de Andreea Drilea, 14 octombrie 2015, 00:22 / actualizat: 14 octombrie 2015, 2:18
39 de unități de învățământ din Iași își suspendă astăzi (14 octombrie 2015), cursurile, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Sabina Manea, a declarat, pentru postul nostru de radio, că deciziile au fost luate de consiliile de administrație ale școlilor respective, tot acestea urmând să decidă și modalitatea de recuperare a cursurilor.
[quote align=”justify” color=”#999999″]Pentru ziua de mâine, un număr de 39 de unităţi de învăţământ au anunţat că au preferat să-şi suspende cursurile pentru că oraşul Iaşi este în sărbătoare. De multe ori copiii sunt implicaţi în alte tipuri de activităţi sau pur şi simplu vor să-şi petreacă această zi în sânul familiei. Dintre şcolile unde nu se învaţă mâine aş menţiona Colegiul Naţional, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” sau Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”. Această decizie de a suspenda cursurile pentru ziua de 14 octombrie 2015, este o decizie luată la nivelul Consiliului de Administraţie din fiecare untiate de învăţământ.[/quote]
(Constantin Mihai, redactor Radio Iaşi/FOTO arhivă newsbv.ro)