Botoşani: Un bărbat a murit după ce casa i-a luat foc
Publicat de , 1 octombrie 2014, 12:36
Un bărbat în vârstă de 52 de ani şi-a pierdut viaţa, miercuri dimineaţă, într-un incendiu izbucnit în locuinţa acestuia din comuna Călăraşi, judeţul Botoşani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, plt.mj. Dorina Lupu, incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, după ce un localnic care a văzut casa în flăcări a alertat autorităţile.
‘Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din două camere, precum şi acoperişul casei’, a afirmat Lupu.
Întrucât existau informaţii că proprietarul, în vârstă de 52 de ani, nu a reuşit să iasă din locuinţă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Bărbatul a fost descoperit decedat, lângă patul din bucătărie.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul s-a produs după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma.
Acesta este cel de-al doilea incendiu de locuinţă soldat cu decesul unei persoane din ultimele patru zile. Pe 27 septembrie, un bărbat de 70 de ani din municipiul Botoşani a murit în condiţii similare. (agerpres/ FOTO glsa.ro)