Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Un muzeu etnografic a fost inaugurat la Soleşti

Publicat de gabrielarotaru, 26 octombrie 2015, 17:11

Un muzeu etnografic a fost inaugurat, astăzi, în localitatea Satu Nou, comuna Soleşti. Instituţia va funcţiona în vechiul local al şcolii din localitate, spaţiu care nu mai avea nicio destinaţie şi pe care autorităţile s-au gândit să-l valorifice.

Aveam în plan de mai mulţi ani înfiinţarea unui astfel de muzeu. Am identificat spaţiul potrivit şi am înfiinţat acest muzeu, o fărâmă de istorie şi de artă tradiţională. În sălile muzeului, am reconstituit camera de locuit dintr-o locuinţă ţărănească, bucătăria aşa cum ne-o amintim din casa bunicilor, cu cuptor, cu sobă, cu spaţiul de după sobă, unde dormeau cei mici. Totodată, am amenajat o expoziţie permanentă cu lucrări ale copiilor de la Tabăra de Meşteşuguri Populare, eveniment pe care îl organizăm în fiecare an. Am realizat o selecţie a celor mai bune lucrări, reprezentative pentru cultura noastră tradiţională‘, a declarat primarul comunei Soleşti, Mona Bujor.

Amenajarea muzeului s-a făcut cu fonduri proprii de la bugetul local, fiind de asemenea primit un sprijin financiar consistent din partea membrilor Ansamblului ‘Soleştenii’.

Exponatele au fost primite ca donaţie de la cetăţeni din Soleşti şi Satu Nou. Printre exponate este şi un pat despre care istoricii spun că ar fi aparţinut Elenei Cuza, care a locuit la Soleşti.

Realizarea acestui muzeu a fost o mare dorinţă a mea şi a locuitorilor din această comună. Am avut şansa să găsim, la oameni mai în vârstă din comună, obiecte vechi, obiecte de valoare, pe care ne-am gândit să le adunăm la un loc, pentru a le arăta celor din tânăra generaţie cum lucrau bătrânii noştri, cum găteau, cum desfăşurau activităţile casnice‘, a declarat directorul Căminului Cultural Soleşti, Costel Adam.

La inaugurarea muzeului au participat pe lângă autorităţile locale şi cetăţeni din comuna Soleşti, subprefectul judeţului, Mircea Gologan, preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu şi vicepreşedintele instituţiei, Corneliu Bichineţ, care au apreciat la unison iniţiativa celor din Soleşti şi au spus că astfel de instituţii ar trebui să existe în toate comunele judeţului. (agerpres/ FOTO vaslui.comisarul.ro)

Etichete:
(AUDIO) Iași: Elevii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au început cursurile în sălile clădirii modulare
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 14:29

(AUDIO) Iași: Elevii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au început cursurile în sălile clădirii modulare

Începând de astăzi, procesul didactic de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași se desfășoară în sălile clădirii...

(AUDIO) Iași: Elevii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au început cursurile în sălile clădirii modulare
Galaţi: Păduri urbane, amenajate în municipiul reşedinţă pe o suprafaţă de peste 65.000 de metri pătraţi
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 14:13

Galaţi: Păduri urbane, amenajate în municipiul reşedinţă pe o suprafaţă de peste 65.000 de metri pătraţi

Primăria Galaţi informează, miercuri, că a fost lansat în licitaţie contractul pentru lucrările de amenajare a peste 65.000 de metri pătraţi...

Galaţi: Păduri urbane, amenajate în municipiul reşedinţă pe o suprafaţă de peste 65.000 de metri pătraţi
(AUDIO) Iaşi: Un băiat de 15 ani a murit la scurt timp după a ce fost adus la UPU; ar fi fost agresat
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 14:11

(AUDIO) Iaşi: Un băiat de 15 ani a murit la scurt timp după a ce fost adus la UPU; ar fi fost agresat

Un adolescent de 15 ani din judeţul Iaşi, care avea unele afecţiuni medicale, a murit la spital, unde a ajuns după ce ar fi fost agresat fizic....

(AUDIO) Iaşi: Un băiat de 15 ani a murit la scurt timp după a ce fost adus la UPU; ar fi fost agresat
(AUDIO) Iași: Traficul rutier se resdeschide pe tronsonul Casa Modei – Teatrul „Vasile Alecsandri”
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 13:23

(AUDIO) Iași: Traficul rutier se resdeschide pe tronsonul Casa Modei – Teatrul „Vasile Alecsandri”

Începând de astăzi se demontează roata panoramică de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, operațiune care este programată să se...

(AUDIO) Iași: Traficul rutier se resdeschide pe tronsonul Casa Modei – Teatrul „Vasile Alecsandri”
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:00

(AUDIO) IAȘI: Patru pacienți cu forme severe de gripă sunt internați la Terapie Intensivă

4 pacienți sunt internați în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași cu forme severe de gripă. Managerul...

(AUDIO) IAȘI: Patru pacienți cu forme severe de gripă sunt internați la Terapie Intensivă
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 09:46

Fără apă potabilă pentru mai mulți locuitori din jud. Botoșani

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune Botoșani-Flămânzi, în zona Complexului...

Fără apă potabilă pentru mai mulți locuitori din jud. Botoșani
Regional marți, 7 ianuarie 2025, 15:36

Iaşi: A crescut numărul persoanelor care necesită îngrijiri din cauza infecţiilor respiratorii

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat marţi că a crescut numărul persoanelor...

Iaşi: A crescut numărul persoanelor care necesită îngrijiri din cauza infecţiilor respiratorii
Regional marți, 7 ianuarie 2025, 12:35

Iași: Pediatrii cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

Reprezentanții Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iași inițiază un demers de consțientizare a pericolului folosirii petardelor de...

Iași: Pediatrii cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital