Supravieţuitorii de la Colectiv pot beneficia gratuit de recuperare prin fizioterapie
Publicat de , 5 noiembrie 2015, 16:40
Federaţia Română a Asociaţiilor de Fizioterapie oferă gratuit, prin intermediul membrilor săi, şedinţe de recuperare prin fizioterapie supravieţuitorilor incendiului din clubul Colectiv.
Potrivit unui comunicat transmis presei, acestui demers i s-au alăturat specialişti de la trei cabinete de recuperare medicală, Terapie pentru Mişcare, KinetoDema şi Fiziolife Medica, dar şi alţi membri ai federaţiei.
‘Transmitem sincere condoleanţe familiilor care şi-au pierdut rudele şi prietenii în incendiul de la clubul Colectiv şi suntem alături de supravieţuitorii tragicului accident prin oferirea gratuită a şedinţelor de recuperare necesare pentru ca aceştia să poată reveni la activităţile cotidiene cât mai repede cu putinţă’, afirmă preşedintele Federaţiei Române a Asociaţiilor de Fizioterapie, prof. dr. Elena Căciulan.
Potrivit lui Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mişcare, cicatricile rezultate ca urmare a arsurilor suferite în incendiu vor limita extrem de mult amplitudinea mişcărilor corpului ca urmare a faptului că pielea îşi pierde din elasticitate. De asemenea, din cauza perioadei lungi de imobilizare, muşchii se vor atrofia, iar pacienţii pot dezvolta dificultăţi în mişcare. În plus, afectarea căilor respiratorii şi lipsa activităţii fizice vor conduce la dezvoltarea unor patologii ale sistemului cardiovascular.
Goga spune că şedinţele de recuperare prin fizioterapie vor ajuta la adaptarea organismului la grefele de piele şi la recăpătarea funcţionabilităţii corpului.
Şedinţele de fizioterapie vor cuprinde elemente de kinetoterapie, terapie manuală, masaj, electroterapie şi taping. Ne dorim să fim alături de supravieţuitorii tragicului accident de săptămâna trecută pe tot parcursul procesului de recuperare. (Agerpres/ FOTO)