Patronii de la clubul Colectiv rămân în arest preventiv
Publicat de gabrielarotaru, 10 noiembrie 2015, 14:45 / actualizat: 10 noiembrie 2015, 16:37
Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu – rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti le-a respins astăzi contestaţiile, decizia fiind definitivă.
Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu au fost arestaţi la 3 noiembrie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 4, fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Ulterior, au contestat hotărârea judecătoriei, însă acţiunea lor a fost respinsă marţi şi de tribunal.
Procurorii de la Parchetul General susţin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 4 a admis pe 3 noiembrie propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei patroni, motivul fiind acela că au dat dovadă ‘de o gravă neglijenţă şi de iresponsabilitate în administrarea clubului’.
‘Cei trei inculpaţi prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea şi comportamentul reflectat în activitatea desfăşurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranţa celorlalţi membri ai societăţii. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere şi vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum şi modul şi circumstanţele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi‘, se arăta în motivarea deciziei de arestare.
Judecătorul a apreciat faptul că cei trei acţionari au colaborat cu anchetatorii, au dat declaraţii detaliate în faţa procurorilor, au pus la dispoziţie documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale şi ‘par a regreta incidentul produs, în care şi-au pierdut viaţa inclusiv prieteni, cunoştinţe şi angajaţi ai lor’. (agerpres/ FOTO dc.news.ro)