Doi răniţi în incendiul de la Colectiv vor fi transferaţi în această seară la un spital din Germania
Publicat de gabrielarotaru, 10 noiembrie 2015, 19:11
Doi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv vor fi transferaţi în această seară la un spital din Germania cu o aeronavă militară a MApN.
‘O aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, este planificată să execute o misiune umanitară de urgenţă către Germania, marţi, 10 noiembrie, de pe Baza 90 Transport Aerian, începând cu ora 20,00, pentru transferul a doi pacienţi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv‘, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Pacienţii vor fi asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală coordonată de SMURD şi sprijinită de medici şi personal de specialitate din MApN. (agerpres/ FOTO romania-actualitati.ro)