Finlanda dă undă verde construirii primului buncăr pentru stocarea ‘permanentă’ de deşeuri nucleare din lume
Publicat de Andreea Drilea, 13 noiembrie 2015, 11:56
Finlanda a dat undă verde joi construirii primului buncăr pentru stocarea ‘permanentă’ de deşeuri nucleare din lume, care poate păstra combustibil uzat timp de 100.000 de ani, relatează AFP.
Buncărul, care va fi săpat la o adâncime medie, va fi exploatat de Posiva, compania responsabilă cu gestionarea deşeurilor nucleare în Finlanda.
Într-un comunicat, guvernul a anunţat că ‘a acordat Posiva o licenţă pentru construcţia unei unităţi de procesare a combustibilului nuclear uzat şi un spaţiu de depozitare’ la Olkiluoto (sud-vest) unde Areva construieşte viitorul reactor EPR al companiei producătoare de energie electrică finlandeză TVO.
Acest imens buncăr săpat în rocă va fi primul sit din lume pentru depozitarea ‘permanentă’ de deşeuri nucleare înalt radioactive (HA).
Săpate la o adâncime de 400-450 de metri sub pământ, tunelele, în care se vor afla containere acoperite cu un strat de cupru, vor fi sigilate cu bentonită.
În Franţa, noua lege Macron prevede lansarea unei faze pilot pentru un laborator subteran la Bure (est).
(Agerpres/FOTO arhivă tv-h.ro)