Spania: O reţea de traficanţi de heroină care opera în toată Europa, inclusiv în România, destructurată
Publicat de Andreea Drilea, 19 noiembrie 2015, 21:12
Forţele de ordine spaniole au destructurat o reţea de traficanţi de heroină care opera în toată Europa, inclusiv în România, în total fiind arestate 35 de persoane şi confiscate 83 kg de droguri, transmite joi AFP, citând un comunicat al poliţiei spaniole.
Ancheta, începută în aprilie, a condus la 35 de arestări între lunile iulie-octombrie. Douăzeci şi cinci de suspecţi au fost încarceraţi.
Valoarea drogurilor pe piaţa neagră depăşeşte 6 milioane de euro, precizează poliţia.
Una din grupările implicate în trafic, condusă de doi pakistanezi, a încercat să importe 71 kg de heroină afgană din Pakistan, ascunzând-o în lamele de parchet, prin intermediul unei firme de tâmplărie din Garraf, Catalonia.
La mijlocul lunii iulie, după ce ancheta începuse, autorităţile ucrainene au reperat în portul Odesa, de la Marea Neagră, această încărcătură ce urma să fie livrată în Spania pe cale terestră.
Drogurile au fost substituite cu nisip şi încărcătură marcată, ceea ce le-a permis forţelor de ordine să intercepteze falsa livrare în ziua de 27 august şi să aresteze şase persoane la Barcelona şi Cubelles.
Reţeaua importa de asemenea droguri din Turcia, printr-o organizaţie condusă de ‘un important traficant de droguri român dintr-o închisoare din România’, adaugă poliţia spaniolă, precizând că ‘marfa’ era transportată în valize cu fund dublu.
Anchetatorii au identificat mai mulţi suspecţi responsabili cu transportul de droguri în mai multe state europene, persoane originare din Guineea-Bissau, având reşedinţa în Catalonia.
În afară de Spania, drogurile erau revândute în Portugalia, Franţa, Italia, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elveţia şi România, conform aceleiaşi surse.
(Agerpres/FOTO arhivă expresspress.ro)