Noul bilanţ „Colectiv” – 59 de morţi
Publicat de Andreea Drilea, 21 noiembrie 2015, 09:14 / actualizat: 21 noiembrie 2015, 10:17
Încă o persoană rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit sâmbătă dimineaţa, la Spitalul Sfântul Ioan, au declarat pentru AGERPRES surse medicale, bilanţul deceselor ridicându-se la 59.
Pacientul, în vârstă de 22 ani, care a murit sâmbătă la Spitalul Sfântul Ioan, era singurul dintre răniţii din Colectiv care mai era internat în această unitate sanitară.
Potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătăţii, sâmbătă dimineaţă mai erau internaţi în spitalele bucureştene 40 de răniţi în clubul Colectiv, dintre aceştia zece în stare critică şi gravă.
(Agerpres/FOTO arhivă gandul.info)