Saragossa Band şi Sandra cântă la Suceava de 1 Decembrie
Publicat de gabrielarotaru, 27 noiembrie 2015, 17:19
Sandra şi Saragossa Band vor evolua la Suceava, pe 1 decembrie, în cadrul unor concerte incluse în programul manifestărilor prilejuite de Ziua naţională a României, a declarat presei, astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.
Preşedintele CJ Suceava a menţionat că pe scena ce va fi amplasată pe esplanada din centrul Sucevei va mai susţine un concert trupa clujeană Hara.
Iniţial, la Suceava, era programat să concerteze Smokie, dar din cauza unor ”probleme birocratice”, concertul acestora a fost anulat.
Sandra Ann Lauer, cunoscută profesional ca Sandra, este o cântăreaţă germană de muzică pop şi eurodance. Până în 1984 a fost vocalista trupei Arabesque. Sandra a participat ca vocalistă şi la proiectul muzical Enigma, al fostului său soţ, Mihai Creţu, cunoscut şi ca Michael Cretu.
Printre marile succese ale Sandrei se numără Maria Magdalena (1985), In the Heat of the Night (1985), Everlasting Love (1987), Stop for a Minute (1987), Heaven Can Wait (1988), One More Night (1990) şi Such a Shame (2002).
Saragossa Band este o trupă germană din Munchen ce a cunoscut succesul la sfârşitul anilor ’70, fiind una din cele mai cunoscute formaţii pentru petreceri din Germania. (agerpres/ FOTO svnews.ro)