Programul serviciilor în minivacanța de 1 Decembrie
Publicat de andreeadaraban, 28 noiembrie 2015, 09:28
Zilele de 30 noiembrie, când sărbătorim Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională, sunt zile libere legale, iar asta înseamnă că instituţiile publice, dar şi unele dintre cele private nu vor lucra în această perioadă.
Pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, marile magazine, mall-urile şi hypermarket-urile funcţionează după un program normal de lucru.
Unităţile Poştei Române din întreaga ţară vor fi închise pe 30 noiembrie şi pe 1 Decembrie. Astăzi, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent unei zile de sâmbătă, iar mîine vor fi închise.
Luni şi marţi sunt zile nelucrătoare pentru unităţile bancare. Agențiile care funcţionează, însă în mall-uri şi hypermarket-uri vor fi deschise. (Radio Iași/ FOTO business24.ro)