Explozia unei butelii a provocat un incendiu într-o gospodărie din oraşul Comăneşti
Publicat de Andreea Drilea, 8 decembrie 2015, 09:31
O explozie a unei butelii de aragaz, urmată de izbucnirea unui incendiu, s-a produs, marţi dimineaţă, în bucătăria unei case din oraşul Comăneşti.
‘Nu sunt victime omeneşti, dar s-au produs pagube materiale ce vor fi evaluate la fel ca şi motivul pentru care s-a produs deflagraţia după stingerea incendiului’ , a declarat, pentru AGERPRES, căpitanul Andrei Grecu de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.
Potrivit acestuia, pompierii acţionau la ora 9 pentru localizarea şi stingerea flăcărilor.
(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)