Comisia pentru sănătate de la Cameră: Dezbaterile pe proiectul de lege privind fumatul se amână pentru săptămâna viitoare
Publicat de , 8 decembrie 2015, 14:07
Deputatul PSD Rodica Nassar, membru în Comisia pentru sănătate, a anunţat, marţi, că şedinţa acestui for în care urma să se discute proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului se amână pentru săptămâna viitoare.
‘Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie a anunţat că şedinţa comisiei se amână pentru săptămâna viitoare. Nu cunosc motivul oficial’, a spus Rodica Nassar.
Ea a explicat că preşedintele Comisiei, Florin Buicu, ‘este la Comisia pentru sănătate din Senat unde susţine o iniţiativă legislativă’.
‘Îmi cer scuze şi de altfel am făcut-o şi personal pentru faptul că au aşteptat trei ore (medici, ONG-urile – n.r.), dar sper ca săptămâna viitoare să se rezolve această problemă’, a adăugat aceasta.
Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost retrimis la Comisia pentru sănătate pentru a se discuta un amendament cuprins în actul normativ care interzice afişarea ţigărilor în locurile obligatorii de trecere. (Agerpres/ FOTO ziarulunirea.ro)