Proiectele Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2016, adoptate de Parlament
Publicat de , 15 decembrie 2015, 18:13 / actualizat: 16 decembrie 2015, 7:06
Secţiunile pe articole şi anexele aferente proiectului de Lege a bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2016 au trecut, marţi după-amiază, de Plenul Parlamentului, fără nicio obiecţie, iar votul final urmează să fie dat miercuri dimineaţă, inclusiv pe proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor.
Potrivit ministrului Muncii, Claudia-Ana Costea, pentru anul viitor, în privinţa indicelui de corecţie în cuantum de 1,09%, acesta va fi acordat unui număr estimat de 150.000 de pensionari, care se vor înscrie în sistemul public de pensii în anul 2016.
‘Numărul pensionarilor care vor beneficia de valoarea majorată a punctului de pensie pentru anul 2016 este 4,680 milioane de pensionari de asigurări sociale. Pentru biletele de tratament balnear şi recuperarea capacităţii de muncă suma alocată pentru 2016 va fi de 318 milioane lei (…) să facem lucruri bune care să ne permită, până la urmă, să facem din populaţia acestei ţări o populaţie educată, sănătoasă şi aptă de muncă, astfel încât la anul, când voi veni să prezint acest buget, să nu mai fie grevat cu atâtea sume pentru boală, incapacitate temporară de muncă sau deces’, a adăugat Costea.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 au fost stabilite avându-se în vedere următoarele cote de contribuţii: 17% cota medie datorată de angajatori pentru toate condiţiile de muncă, 10,5% cota datorată de angajat şi 0,22% cota medie datorată de angajatori pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale.
Pentru anul 2016, bugetul asigurărilor sociale de stat are un excedent de 228,9 milioane lei, care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 sunt diminuate cu suma de 5,44 miliarde de lei aferentă Pilonului II de pensii, iar fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public sunt prevăzute la 50,746 miliarde lei, respectiv 6,8% din PIB, în 2016.
În privinţa cheltuielilor estimate, 52,257 miliarde de lei sunt destinate pentru sistemul public de pensii (99,8%) şi 112,3 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,2%). Din totalul cheltuielilor aferente sistemului public de pensii, 98,8% vor fi alocate pentru asistenţă socială şi 1,2% pentru administrarea sistemului public de pensii (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, dobânzi datorate trezoreriei statului şi active nefinanciare). În plus, din totalul cheltuielilor aferente sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, 90,9% vor fi alocate pentru asistenţă socială (pensii de invaliditate din cauză de accidente de muncă sau boli profesionale, ajutoare sociale în caz de invaliditate), 0,8% contribuţii de sănătate plătite la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical şi 8,3% pentru funcţionarea sistemului (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii şi active nefinanciare).
Fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public pentru anul 2016 sunt prevăzute la 50,746 miliarde lei, respectiv 6,8% din PIB. La stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor, s-a avut în vedere un număr de 4,68 milioane de pensionari de asigurări sociale plătiţi prin Casa Naţională de Pensii Publice, cu o pensie medie lunară de 903,6 lei. În anul 2016 valoarea punctului de pensie este de 871,7 lei, iar indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este de 1,09.
(Agerpres/FOTO arhiva evz.ro)