Şedinţă solemnă a Parlamentului României
Publicat de gabrielarotaru, 21 decembrie 2015, 12:01
Parlamentul se reuneşte astăzi într-o şedinţă solemnă, pentru a marca împlinirea a 26 de ani de la Revoluţia din 1989. Şedinţa este programată după-amiază.
În fiecare an, parlamentarii au rememorat evenimentele din decembrie şi au adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi în revoluţie.
Este de aşteptat ca reprezentanţii grupurilor parlamentare să-şi exprime punctele de vedere, iar la şedinţa solemnă să participe, printre alţii, şi reprezentanţii Corpului Diplomatic acreditaţi la Bucureşti.
În urmă cu 26 de ani, revoluţia a început în 16 decembrie în Timişoara şi a cuprins apoi întreaga ţară. După zile întregi de proteste, soldate cu zeci de morţi şi de răniţi, revoluţia română a dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui de atunci, Nicolae Ceauşescu, şi la sfârşitul regimului comunist. (rador/ FOTO mondonews.ro)