Bărbat reţinut pentru pornografie infantilă, racolare în scopuri sexuale şi trafic de minori
Publicat de Andreea Drilea, 7 ianuarie 2016, 14:33
Un bărbat de 36 de ani a fost reţinut 24 de ore şi urmează să fie prezentat magistraţilor pentru arestare preventivă după ce poliţiştii clujeni şi procurori ai DIICOT au descoperit în locuinţa sa materiale pornografice.
El este bănuit de comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă, racolare de minori în scopuri sexuale şi trafic de minori.
‘Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj au depistat un bărbat, de 36 de ani, din judeţul Cluj, bănuit de pornografie infantilă, racolarea de minori în scopuri sexuale şi trafic de minori. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 – 2014, cel în cauză ar fi recrutat şi adăpostit la domiciliul său mai mulţi minori, unde i-ar fi supus unor gesturi cu conotaţii sexuale în scopul producerii unor materiale pornografice. Totodată, acesta ar fi produs şi stocat astfel de materiale pe diverse suporturi. De asemenea, în cursul anului 2014, prin intermediul unei reţele de socializare, bărbatul ar fi făcut propuneri indecente unui minor’, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de IPJ Cluj.
Potrivit comunicatului, în urma percheziţiei efectuate la domiciliul bărbatului, au fost descoperiţi şi ridicaţi suporţi optici, telefoane mobile şi înscrisuri, pentru probarea activităţii infracţionale.
Totodată, s-a reţinut că, în perioada 23 – 30 noiembrie 2014, el i-a propus unui minor în vârstă de 12 ani, prin intermediul unei reţele de socializare, să se întâlnească în vederea întreţinerii de relaţii sexuale
De asemenea, potrivit unui comunicat al DIICOT, bărbatul, având numele Tiberiu Robert Man, având locuinţa pe raza comunei Floreşti din judeţul Cluj a recrutat mai mulţi minori având vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, precum şi prin oferirea de bani sau de alte foloase părinţilor acestora.
Totodată, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că minorii au fost recrutaţi de Tiberiu Robert Man din tabere organizate de către o fundaţia umanitară, fundaţie pentru care el efectua curse de transport, se mai menţionează în comunicatul DIICOT.
(Agerpres/FOTO arhivă voceatransilvaniei.ro)