Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Aproximativ 3.000 de persoane cu grupe speciale şi deosebite de muncă vor avea pensii mărite

Publicat de Andreea Drilea, 7 ianuarie 2016, 14:46

Aproximativ 3 000 de persoane care au lucrat înainte de 2001 în condiţii speciale sau condiţii deosebite de muncă vor primi, începând cu 1 ianuarie, pensii mai mari cu 50% sau 25% conform Legii 192 din iulie 2015, a declarat joi presei, directorul Casei Judeţene de Pensii(CJP) Galaţi, Denis Aramă.

Potrivit acesteia, cei care, până în 2001, au ocupat locuri de muncă încadrate în grupa I sau în condiţii speciale vor beneficia de o creştere cu 50% a punctajelor anuale, iar cei care au fost încadraţi în grupa a II-a, în condiţii deosebite de muncă, beneficiază de o creştere de 25%.

‘Majorările se aplică în aceste procente, conform legii, doar celor care au ieşit la pensie înainte de 1 ianuarie 2011 şi care nu au beneficiat de alte majorări ale pensiilor’, a afirmat Denis Aramă.

Directorul CJP Galaţi a precizat că recalcularea se va face în termen de 24 de luni, prin urmare cei care beneficiază de aceste majorări le vor primi cumulat retroactiv.

‘Fiind vorba de o lege care, de fapt, adaugă un nou articol la o altă lege existentă, Legea 263/2010, nu e nevoie de norme metodologice, ci de o metodologie de lucru, pe care încă n-o avem. Banii se vor acorda începând cu data de 1 ianuarie 2016, dar după ce vom reuşi să definitivăm calculele în termenul stabilit de lege’, a spus Aramă.

Potrivit datelor CJP Galaţi, în judeţ sunt 141.540 pensionari, dintre care 15.277 de pensionari agricultori, cei 3.000 de pensionari care au lucrat înainte de 2001 în condiţii speciale sau condiţii deosebite de muncă şi nu au beneficiat de alte majorări reprezentând 2%. Pensia medie în judeţul Galaţi este de 894 lei, judeţul aflându-se aproximativ pe poziţia 20 într-un top naţional al acestui indicator.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Etichete:
Funeralii papa Francisc/Sicriul cu trupul papei, expus în bazilica Sfântul Petru pentru un ultim omagiu
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 10:35

Funeralii papa Francisc/Sicriul cu trupul papei, expus în bazilica Sfântul Petru pentru un ultim omagiu

UPDATE ora 11:20 – Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost transferat miercuri în Bazilica Sfântul Petru de la capela Santa Marta,...

Funeralii papa Francisc/Sicriul cu trupul papei, expus în bazilica Sfântul Petru pentru un ultim omagiu
METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 10:16

METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei

Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o PROGNOZĂ SPECIALĂ valabilă pentru regiunea Moldovei. Interval de valabilitate: 23...

METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei
Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 09:01

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin...

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni
Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 07:32

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 05:39

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif

Astăzi începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc, care a murit luni, la 88 de ani. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus dimineaţă...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif