Germania: Numărul plângerilor după violenţele din Koln a ajuns la 379
Publicat de , 10 ianuarie 2016, 08:39 / actualizat: 10 ianuarie 2016, 9:42
Numărul plângerilor depuse de femei după violenţele şi tâlhăriile din noaptea de anul nou din oraşul german Koln a ajuns la 379, a anunţat sâmbătă poliţia, conform agenţiei de presă DPA.
Aproximativ 40 la sută dintre plângeri se referă la agresiuni sexuale, iar majoritatea agresorilor sunt descrişi ca fiind de origine nord-africană.
Poliţia urmează să stabilească dacă în urma acestor plângeri vor fi demarate anchete penale.
După violenţele din noaptea de anul nou la poliţia din Koln au fost depuse iniţial 170 de plângeri.
Potrivit AFP, poliţia din Koln a informat că suspecţii sunt în principal solicitanţi de azil sau ‘imigranţi cu situaţie ilegală’. (Agerpres/ FOTO evz.ro)