Cele trei femei rănite în incendiul dintr-o cafenea de la Chişinău au fost operate la Spitalul de Arşi din Bucureşti
Publicat de Andreea Drilea, 11 ianuarie 2016, 07:50 / actualizat: 11 ianuarie 2016, 10:05
Cele trei femei rănite în incendiul dintr-o cafenea de la Chişinău au fost operate, noaptea trecută, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Managerul unităţii medicale, doctorul Cristian Niţescu, a declarat pentru Radio România Actualităţi că pacientele au beneficiat de tratament de specialitate pentru zonele în care au arsuri de gradul 3.
Medicul a mai precizat că în zilele următoare victimele vor fi supuse altor intervenţii chirurgicale.
Amintim că cele trei persoane au suferit arsuri pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului şi au fost aduse în ţară, ieri, cu o aeronavă militară românească.
(Rador/FOTO rfi.ro)